Jurnaliştii acuză instituţiile statului că nu au o continuitate în respectarea legii (VIDEO)

instituţii, jurnaliști, lege, Negru, respectare, TVA

„E limpede că cineva care a reuşit să construiască 1.600 de unităţi locative nu le-a făcut în interes propriu. Le-a făcut pentru a le comercializa. E o acţiune care trebuia taxată , care trebuia să se supună regimului de piaţă şi regimului fiscal. Faptul că acum vine ANAF şi spune că aceşti oameni trebuie să plătească TVA pe toată perioada investigată nu e în regulă din următorul motiv, şi anume: instituţiile statului trebuie să aibă o anumită continuitate în respectarea legii şi în greşelile pe care le-au făcut”, a spus Mihai Negru, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF). Părerea este impărtăşită şi de reprezentanţii APAF.

„După părerea mea trebuiau reglementate legile şi era bine să platim TVA la vremea respectivă. În toată perioada post-decembristă, toate legile care s-au scos, sunt ambigue, sunt neclare”, a mai spus Negru.

Jurnalistul Adrian Ursu spune că ar fi greşit ca, din conflictul de interese dintre ANAF şi APAF, cumpărătorul să iasă răspunzător.

„Dumneavostră aveţi un contract cu acea persoană care nu prevede aşa ceva. Este problema dumneavostră că dacă se va dovedi că există legislaţia şi dumneavostră nu aţi achitat acel TVA, e absolut ilegal şi josnic să vă întoarceţi împortiva acelor oameni care au un contract perfect de corect cu dumneavostră la acea dată la care omul şi-a cumpărat casa”, a afirmat Ursu.

La rândul lor, reprezentantii APAF se apara.

„Pe cine interesează abuzul ăsta? Vine cineva să ne apere? Sare opinia publică? Văd că pentru cumpărători există imediat moralitate şi dreptate. Pe noi cine ne ajută? Am proces în instanţă la Curtea de apel. Mi-au dat termen şapte luni. Ce înseamna asta? Că nu am acces la instanţă”, a spus Negru.

În loc să aplice TVA retroactiv, statul ar trebui să se îndrepte spre zonele în care infractionalitatea este mare, spune Adrian Ursu.

„Nu se poate ca în România, în clipa de faţă să existe o pondere de 30% in piaţa de ţigări a celor care sunt netimbrate şi netaxate. A treia marcă de cafea vândută în România ca volum de vânzări nu are importator legal. Urmează un alt domeniu. Care e făcut tot din birou şi tot pe calculator. Tranzacţiile cu masini second-hand aduse din străinatate. Domnii de la Finanţe au constatat că există şi acolo un volum de tranzacţii destul de mare. Nu au stabilit încă plafonul, dacă de la o maşina adusă pe an sau de la două se socoteşte că s-a făcut o activitate comercială”, a spus Ursu..