Aceste persoane „nu au reuşit să-şi îndeplinească datoria, aceea de a se asigura că (Julian Assange) se predă”, a explicat judecătorul Howard Riddle.
În momentul stabilirii termenilor, justiţia „a considerat că existau motive substanţiale de a crede că acuzatul va fugi şi că riscul nu putea fi asumat decât în schimbul unor condiţii stricte, printre care depunerea unei garanţii” şi a unei cauţiuni, a adăugat magistratul.
„Persoanele care depun o garanţie se angajează să piardă o sumă de bani dacă acuzatul nu se predă”, a amintit Riddle, stabilind această sumă la 93.500 de lire.
În total, nouă persoane, printre care laureaţii Premiului Nobel pentru medicină John Sulston şi Vaughan Smith, trebuie să plătească 93.500 de lire justiţiei. Garanţia fusese fixată iniţial la 140.000 de lire (173.000 de euro). Şi alte personalităţi printre care cineastul Ken Loach, au pierdut cauţiunea de 200.000 de lire (248.000 de euro) depusă pentru eliberarea condiţionată a lui Assange.
Acesta a încălcat termenii eliberării sale condiţionate, refugiindu-se la mijlocul lunii iunie la ambasada Ecuadorului la Londra, când era pe punctul de a fi extrădat în Suedia. Autorităţile de la Stockholm au emis pe numele său un mandat de arestare pentru viol şi agresiune sexuală.
Australianul de 41 de ani nu a mai părăsit din luna iunie clădirea ambasadei, declarând că riscă să fie extrădat în SUA, unde ar putea fi condamnat la moarte pentru publicarea unor documente oficiale secrete americane.