Magazinul din Constanţa va fi deschis la începutul anului viitor, a afirmat country managerul kika.
Retailerul de mobilă a deschis lângă Bucureşti, la finele anului 2008, primul magazin din România, investiţie estimată la 31 milioane euro. Magazinul are o suprafaţă totală de 27.000 de metri pătraţi, din care 15.000 mp reprezintă spaţii de vânzare şi 12.000 mp depozite.
La inaugurarea magazinului reprezentanţii companiei din Austria au anunţat că unităţile următoare vor fi de dimensiuni mai reduse, cu spaţii de vânzare de până la 10.000 mp.
Lund susţine că vânzările kika România din anul financiar în curs, care se va încheia la 31 martie, sunt mai mari cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut.
Legat de prognoza pentru 2011, reprezentantul kika România a spus că îşi doreşte o creştere, dar a precizat că în acest moment compania se află în faza de elaborare a bugetului.
El a afirmat că avansul slab al vânzărilor a fost determinat în principal de incertitudinea privind intenţiile autorităţilor legate de TVA, salarii şi impozitul pe profit. Pe de altă parte, factorii care au influenţat pozitiv vânzările au fost focalizarea pe noi categorii de produse şi acţiunile de promovare.
„Piaţa de mobilă va continua să crească uşor în acest an. Pe perioada crizei, oamenii au petrecut mai mult timp acasă şi au descoperit că este indicat să ai un ambiant plăcut. În momentul în care consumatorii vor avea mai multe resurse disponibile, vânzările se vor majora cu certitudine”, a afirmat Lund.
El a mai spus că este foarte important ca în această perioadă autorităţile să nu ia măsuri imprudente, care să creeze panică în piaţă. Astfel, potrivit sursei citate, implicarea în dinamizarea retailului va genera mai mulţi bani la buget din taxele colectate şi TVA