Kirin Holdings ar putea fuziona cu Suntory, formând cel mai mare producător de bere din lume

bere, Suntory

Companiile sunt într-un stadiu incipient al discuţiilor, a anunţat Kirin, cel mai mare producător de băuturi din Japonia.

Fuziunea cu Suntory ar ajuta Kirin să îşi accelereze creşterea la nivel internaţional şi să îşi consolideze poziţia în Asia, ca cel mai mare producător de bere din regiune, în contextul în care actualul lider de piaţă, AB InBev, se retrage din această zonă.

Kirin a investit în ultimii doi ani peste 7 miliarde dolari în Asia, inclusiv pentru preluarea totală a producătorului australian de bere Lion Nathan Ltd., în contextul în care cererea din piaţa internă scade.

„Compania trebuie să fie mai mare pentru a-şi extide prezenţa la nivel internaţional, asemeni companiilor din Europa sau din Statele Unite”, a declarat Mitsuo Shimizu, analist în cadrul Cosmo Securities Co.

Suntory, cu sediul în Osaka, nu este listată la bursă şi este controlată de preşedintele Nobutada Saji şi de familia fondatoare. Sapporo Holdings Ltd., care, ca şi Suntory, deţine o cotă de piaţă de circa 12% în Japonia, are o capitalizare de 215 miliarde yeni (2,3 miliarde dolari).

Suntory produce berile Malt’s şi Super Magnum Dry , precum şi Suntory Yamazaki Single Malt Whisky, şi este distribuitor pentru Carlsberg A/S.

Kirin produce, pe lângă bere, şi băuturi pe bază de ceai. Compania distribuie în Japonia produse Heineken NV şi AB InBev.

În vara anului trecut, producătorul american de bere Anheuser-Busch Cos Inc a acceptat oferta de preluare făcută de rivala belgiană InBev NV, înţelegerea ducând la crearea celui mai mare producător de bere din lume.