Mucenic Ioana

Kiwi Finance: Statul poate încuraja creditele în lei prin subvenţionarea dobânzii

credite în lei, Kiwi Finance

„Putem ajunge la subvenţionarea dobânzilor pe moneda naţională, la deductibilitatea fiscală a acestora pentru încurajarea finanţării în moneda naţională, cum se întâmplă şi în alte ţări. Pentru a introduce aceste măsuri este nevoie însă de un echilibru şi o stabilitate macroeconomică. Nu este o măsură socială, ci una de creştere economică”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul general al Kiwi Finance, Anca Bidian.

 

Ea a arătat că această măsură este o variantă mai bună decât o eventuală egalizare a cotaţiilor indicatorilor Euribor (pentru euro) şi Robor (pentru lei).

 

La rândul său, directorul operaţiuni al Kiwi Finance, Traian Stancu, a afirmat că diferenţa dintre cotaţiile Robor şi Euribor este foarte mare, care se reflectă în costul dobânzii aplicate creditelor şi, implicit, ratelor plătite de clienţi.

 

„O diferenţă de 1 punct procentual la dobânda totală pentru un credit pe 30 de ani înseamnă un plus de 10% la rată. În prezent, diferenţa este de trei puncte între dobânzile la euro şi lei, ceea ce repezintă un plus de 30% la rată”, a spus Stancu.

 

Potrivit datelor Kiwi, dobânda anuală efectivă (DAE) pe piaţa bancară variază între 4,75% şi 7,81% pentru un credit de 50.000 euro pe 25 de ani, în timp ce pentru lei DAE se situează între 8,3% şi 11,52% pentru acelaşi tip de împrumut, echivalent lei.

 

O familie cu un venit lunar de 1.000 de euro care vrea să obţină un împrumut imobiliar pe 25 de ani poate accesa de la bănci între 66.642 euro şi 93.298 euro pentru credite în moneda europeană şi între 53.400 euro şi 79.433 euro, echivalent lei, pentru cele în moneda naţională.

 

Totodată, o familie compusă din două persoane, fără datorii, care vrea un credit de achiziţie pe 30 de ani în valoare de 50.000 de euro trebuie să aibă un venit minim de 3.000 de lei, iar pentru finanţarea în lei echivalentul aceleiaşi sume (227.500 de lei) trebuie să dispună de 3.500 de lei.

 

La o valoare a împrumutului de 100.000 euro, beneficiarii au nevoie de 5.000 de lei venituri, iar pentru lei (455.000 lei) veniturile trebuie să ajungă la 6.000 de lei.

 

„Soluţia pentru o familie care vrea credit în lei este să vină cu un avans mai mare sau să schimbe casa dorită cu una de valoare mai mică”, a spus Bidian.