Iorga Vlad

Kovesi, despre faptul că Niţu i-ar putea fi superior: Nu cred că mă va influenţa în vreun fel

DNA, Kovesi, Parchetul General

Kovesi a fost întrebată de procuroarea Elena Hach, în timpul audierii sale de către membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dacă este un avantaj sau un dezavantaj faptul că Tiberiu Niţu, care i-a fost prim-adjunct la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost nominalizat să ocupe fosta ei funcţie, în timp ce ea este propusă la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„Nu cred că mă va influenţa în niciun fel faptul că un anumit coleg a fost coleg cu mine sau a făcut parte din vechea mea echipă managerială”, a spus Kovesi.

Ea a precizat că, atunci când a fost procuror general, nu a avut relaţii de subordonare, ci relaţii de colegialitate.

 „Voi avea aceeaşi relaţie de colegialitate, bazată în primul rând pe respectarea legii şi pe respectarea atribuţiilor pe care şi eu, şi viitorul procuror general le vom avea, aşa cum sunt stabilite în lege şi în regulamente, şi nu cred că acest lucru constituie un avantaj sau dezavantaj în ceea ce voi face”, a spus Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi a mai declarat, după audierea la CSM, că a fost consultată în legătură cu nominalizarea ei de către persoanele care au atribuţii în procedura de numire şi că nu şi-a dorit niciodată funcţii, ci să continue să lucreze în sistem.

Tiberiu Niţu a fost nominalizat pentru funcţia de procuror general al României, iar Laura Codruţa Kovesi a fost propusă pentru conducerea DNA de către premierul Victor Ponta, pe 3 aprilie.

Kovesi a fost procuror general al României timp de două mandate, între 2006 şi 2012, iar Niţu i-a fost prim-adjunct în perioada 27 iunie 2008 – 27 iunie 2011, anterior el fiind delegat pe această poziţie timp de zece luni.

Ultimele Articole