Rusia nu va sista livrările de gaze naturale către Europa începând de vineri dar că decizia de a accepta plățile doar în ruble rămâne cea mai de încredere opțiune pentru Moscova, a anunțat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Reuters.
Peskov a explicat decizia legată de continuarea livrărilor prin faptul că plățile pentru cele furnizate după data de 1 aprilie urmează să fie făcute în a doua jumătate a acestei luni și în mai.
El a mai declarat în cadrul conferinței sale de presă zilnice că decizia președintelui Vladimir Putin de a trece la acceptarea plății gazelor naturale rusești în ruble este ireversibilă și că rubla este în prezent cea mai stabilă monedă pentru Rusia.
„Ieri mi s-au pus o mulțime de întrebări dacă acest lucru înseamnă că, dacă nu există nicio confirmare privind plata în ruble, alimentarea cu gaz va fi întreruptă de la 1 aprilie. Nu, nu este. Nu rezultă din decret, ar trebui să fie întreruptă dar nu se va desfășura astăzi, ci undeva la sfârșitul celei de-a doua jumătate a lunii aprilie sau chiar la începutul lunii mai”, a anunțat Dmitri Peskov, citat de Interfax.
„Deci, de fapt, corporația (Gazprom) va lucra [în continuare] cu clienții săi”, a precizat purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.
Peskov a declarat că Rusia ar putea la un moment dat abandona plățile în ruble dacă se schimbă condițiile dar că în prezent „rubla este cea mai preferabilă și de încredere opțiune pentru noi”.
Kremlinul vrea ca Europa să plătească gazele naturale în ruble
Comentariile lui Peskov vin după ce în urmă cu o zi președintele Vladimir Putin a anunțat că „țările neprietenoase” față de Rusia, listă pe care Moscova include toate statele membre ale Uniunii Europene, vor trebui să plătească gazele naturale rusești în ruble.
„Astăzi am semnat un decret care stabilește regulile de comercializare a gazelor naturale rusești cu așa-zise state neprietenoase”, a anunțat Vladimir Putin, afirmând că „țările occidentale neprietenoase” față de Rusia vor trebui să deschidă conturi de ruble la băncile rusești pentru a plăti gazul.
El a precizat de asemenea că măsura se va aplica de la 1 aprilie.
„Oferim contractorilor din astfel de țări [neprietenoase] o schemă clară și transparentă: pentru a achiziționa gaz natural rusesc, trebuie să deschidă conturi în ruble în băncile rusești. Din aceste conturi se vor face plăți pentru gaz furnizat, începând de mâine, 1 aprilie”, a afirmat Putin.
Anunțul lui Putin a venit după ce acesta a ordonat pe 23 martie Gazprom, cea mai mare companie energetică din Rusia, să convertească în ruble contractele pentru gaze naturale încheiate cu „țările neprietenoase”.
Țările „neprietenoase” nu vor să plătească gazele naturale rusești în ruble
Lista țările și teritoriilor pe care Rusia le consideră „neprietenoase” a fost aprobată de guvernul de la Moscova pe 7 martie, acesta motivând că statele în cauză au întreprins acţiuni considerate ostile la adresa Rusiei, companiilor şi cetăţenilor ei.
Pe listă sunt SUA, Canada, ţările membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelandă, Singapore şi Taiwan. Pe listă se află și România.
Mai mulți oficiali și lideri europeni au declarat după anunțul făcut joi de Putin că vor continua să plătească gazele naturale rusești în euro, așa cum prevăd contractele de lungă durată care au fost încheiate cu Gazprom și celelalte companii energetice din Rusia.
„Țările europene vor continua să plătească gazul rusesc în euro și în dolari cum scrie în contracte”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz după ultimatumul dat de Putin.
„Scrie în contracte că plățile se fac euro și uneori în dolari. I-am spus clar președintelui rus că acest lucru va rămâne așa” și „companiile vor să plătească în euro și așa vor face”, a explicat Scholz.
„Contractele sunt contracte”, a punctat și ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire.
Întrebat despre circumstanțele în care Marea Britanie ar plăti în ruble pentru gazul rusesc, purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a declarat că: „Este ceva ce nu avem de gând să facem”.