La aeroportul din Timişoara vor fi numiţi manageri privaţi după finalizarea unei anchete

aeroportul Timisoara, ancheta, relu fenechiu

„La aeroportul din Timişoara există o anchetă a Corpului de Control şi vreau să finalizăm această anchetă, după care facem numirea”, a spus Fenechiu.

 

El a adăugat că, în cazul aeroportului Mihail Kogălniceanu (Constanţa), procedura de numire a noului management ar putea fi finalizată săptămâna viitoare.

 

Ministrul a spus că au existat şi există în continuare discuţii privind posibilitatea preluării unor aeroporturi de către autorităţile locale, iar dacă la cel din Timişoara sunt discuţii avansate privind acest subiect, pentru aeroportul din Constanţa nu a fost luată o decizie din considerente strategice.

 

Oficialul a adăugat că, în acest context, numirea managementului privat „nu a fost grăbită” pentru cele două aerogări.

 

În prezent, sub autoritatea ministerului mai funcţionează şi cele două aeroporturi din Bucureşti.

 

Întrebat dacă autorităţile locale vor putea să gestioneze mai bine activitatea celor două aeroporturi, el a spus că în general aeroporturile regionale sunt sub administrarea regiunilor.

 

„Este un model pe care nu l-am inventat noi şi, în baza ideii de descentralizare pe care Guvernul Ponta o are, cred că Aeroportul Timişoara va fi la judeţul Timiş şi în viitor va fi sub autoritatea regiunii din acea zonă”, a spus ministrul.

 

El a adăugat că nu ştie care va fi situaţia managerilor privaţi după schimbarea autorităţii tutelare.