Mihai Barsan

La Sankt Petersburg a fost inaugurată staţia de metrou „Bucureşti”

București, controverse, MAE, metrou, Sankt Petersburg, staţie

La ceremonia de inaugurare a participat şeful administraţiei oraşului, Gheorghi Poltavcenko, potrivit Russkaia Slujba Novostei (www.rusnovosti.ru), care menţionează că în aceeaşi zi a fost inaugurată şi staţia de metrou Internaţională (Mejdunarodnaia).

 

Comisia de toponimie a administraţiei din Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei) a decis în luna iulie, după mai multe dezbateri, să menţină denumirea staţiei de metrou „Bucureşti”, în pofida nemulţumirilor unor locuitori ai oraşului, argumentând că arhitectura staţiei, care va fi inaugurată în decembrie, cuprinde deja imagini cu capitala României.

 

În luna octombrie şi MAE rus şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că staţia se va numi „Bucureşti”. Într-o scrisoare adresată autorităţilor oraşului, citată de presa rusă, se menţiona că România este un stat care nu poate fi numit prietenos, iar relaţiile cu acesta stagnează. Diplomaţia rusă mai menţiona că România susţine NATO, iar aceste motive ar fi fost suficiente, potrivit instituţiei, pentru a redenumi staţia aflată atunci în construcţie.

Ultimele Articole