„Nu voi renunţa la imparţilitate şi fermitate, în discuţiile cu liderii europeni”, a afirmat Lagarde într-o declaraţie prezentată joi, la întâlnirea cu consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional (FMI) care a avut loc la Washington.
Ea a adăugat că va reprezenta interesele fiecărei regiuni a lumii, pe toţi membrii instituţiei.
Lagarde are sprijinul naţiunilor europene, care deţin 31% din drepturile de vot la nivelul FMI, şi a obţinut şi susţinerea unor naţiuni emergente, precum Egiptul şi Indonezia. Principalul acţionar al FMI, Statele Unite, cu 17% din drepturile de vot, nu şi-au exprimat o poziţie clară.
Contracandidatul lui Lagarde, guvernatorul băncii centrale mexicane, Augustin Carstens, are sprijinul a 12 state din America Latină, dar nu şi al Argentinei şi Braziliei.
Board-ul FMI se va reuni pe 28 iunie pentru a-i evalua pe cei doi candidaţi, obiectivul fiind să facă o alegere până pe 30 iunie.