„Privind Europa, recomandăm ţărilor să-şi ajusteze programele de austeritate la situaţia modificată şi să ia în calcul măsuri de stimulare a creşterii. Dacă Statele Unite lansează un program credibil de ajustare pe termen mediu, atunci va fi probabil loc să se abandoneze măsurile de austeritate pe termen scurt şi să fie introduse măsuri de alimentare a creşterii economice”, a spus Lagarde într-un interviu publicat duminică de revista germană Der Spiegel.
Lagarde a fost criticată la sfârşitul săptămânii trecute de europeni, după ce a arătat că băncile din regiune au nevoie de recapitalizări urgente pentru a nu deraia revenirea economică fragilă.
Ea a reiterat acest punct de vedere în interviul pentru Der Spiegel.
Politicienii europeni au respins în această săptămână poziţia lui Lagarde şi a FMI. Creditorul de la Washington estimează că băncile europene au nevoie de recapitalizări de 200 miliarde euro pentru a face faţă potenţialelor pierderi cauzate de expunerea pe datorii de stat.
În privinţa Germaniei, cea mai mare economie europeană, Lagarde a afirmat că finanţele publice se redresează bine, sugerând că guvernul este bine poziţionat pentru a putea introduce măsuri de stimulare a economiei în cazul unei frânări.
„Depinde cu totul de circumstanţe, desigur. Dacă exporturile, fundaţia economiei germane, se prăbuşesc, guvernul poate reacţiona. Dacă Germania stimulează cererea internă, este bine şi pentru economia locală şi pentru ţările vecine”, notează Lagarde.