Lagarde va fi audiată de Curtea de Justiţie de la Paris, în cazul lui Bernard Tapie

acuzații, Christine Lagarde, FMI

Avocatul lui Lagarde, Yves Repiquet, a declarat joi într-un comunicat că şeful FMI va fi audiat de magistraţii Curţii de Justiţie a Republicii, instanţa care se ocupă de nereguli semnalate la nivel guvernamental, potrivit Wall Street Journal.

 

Lagarde, fost ministru al Finanţelor în administraţia Sarkozy în perioada 2007-2011, a fost acuzată de un grup de parlamentari ai Partidului Socialist, aflat la acea vreme în opoziţie, că ar fi facilitat printr-o decizie din 2007 câştigarea de către Bernard Tapie a sumei de 420 milioane de euro într-o dispută mai veche cu banca de stat Credit Lyonnais.

 

O sursă apropiată instanţei a confirmat că Lagarde va fi audiată spre sfârşitul lunii mai.  După audieri, magistraţii vor lua o decizie, fie începerea urmăririi penale, fie respingerea acuzaţiilor.

 

Potrivit codului penal din Franţa, acuzaţiile aduse împotriva lui Lagarde pot fi sancţionate printr-o amendă de până la 150.000 de euro şi pedeapsa cu închisoarea de până la 10 ani, notează WSJ.

 

Lagarde nu a precizat dacă va demisiona de la şefia FMI dacă magistraţii vor dispune începerea urmăririi penale.

Ultimele Articole