În termeni nominali, rata anuală de creştere a creditului neguvernamental a scăzut în septembrie la numai 2,4%, de la peste 50% cu un an în urmă. Relansarea creditării este o precondiţie pentru o redresare economică mai rapidă. De aceea, orice întârziere a accelerării activităţii de creditare riscă să genereze o creştere economică mai anemică şi anevoioasă.
Această situaţie nu este singulară. În zona euro, volumul împrumuturilor acordate sectorului privat s-a contractat cu 0,3% în septembrie, pentru prima dată în ultimii 17 ani. Conjunctura creată va forţa Banca Centrală Europeană (BCE) să menţină un nivel al dobânzilor scăzut, cel puţin pe un orizont de timp de până într-un an. Însă, dacă această situaţie este similară atât în zona euro, cât şi în România, căile de răspuns diferă, deoarece şi circumstanţele sunt diferite.
Nivelul mediu al dobânzilor la facilitatea de creditare continuă să fie unul foarte ridicat în România. La creditele noi în RON, acesta a crescut gradual în ultimii ani, de la 12% în 2007 până la peste 18% în 2009. Este foarte clar că, la o asemenea rată a dobânzii, condiţiile necesare relansării creditării sunt departe de a fi favorabile.
În cazul agenţilor economici privaţi, rata de rentabilitate a capitalului ar trebui, în principiu, să fie superioară ratei dobânzii la facilitatea de creditare. Altfel, viabilitatea unei investiţii ar fi pusă sub semnul întrebării. În situaţia dată, această condiţie este extrem de dificil de îndeplinit. O consecinţă a acestui fapt este diminuarea drastică a volumului împrumuturilor de către agenţii privaţi, ceea ce, implicit, se va repercuta şi asupra nivelului investiţiilor şi va afecta astfel potenţialul de creştere economică.
Practic, ar exista trei variante, nu neapărat exclusive, pentru reducerea costului finanţării de către sectorul privat. Prima ţine de posibilitatea ca acesta să contracteze împrumuturi de la alte instituţii financiare din ţările zonei euro. Competiţia mai acerbă din zona euro poate lăsa loc unor arbitraje care pot fi exploatate. Costurile legate de accesul la informaţii şi evaluare ar face însă mai dificilă adoptarea acestei variante pentru alte companii decât cele mari. O a doua variantă ţine de diversificarea surselor de finanţare. Practic, finanţarea prin emisiune de acţiuni a sectorului privat este încă într-un stadiu incipient în România. Sigur, este un întreg complex de împrejurări care facilitează acest aspect, inclusiv elemente ce ţin de guvernanţă corporatistă. Însă, odată funcţional, acest canal de finanţare poate pune o presiune semnificativă, în jos, asupra ratelor dobânzilor.
A treia variantă ţine de cadrul politicii monetare şi de mecanismul de transmitere a acesteia. Cu toate că, de la începutul acestui an, Banca Naţională a României (BNR) a redus gradual rata dobânzii de referinţă, nivelul acesteia lasă încă loc unei rate reale a dobânzii semnificativ de ridicată – dat fiind contextul economic global.
Este adevărat că mecanismul de transmitere a politicii monetare nu este încă atât de “performant” precum în ţările din zona euro. Însă aceasta se întâmplă, în parte, şi din cauza unei lipse mai puternice a competiţiei în sectorul financiar.
În această conjunctură a intervenit şi creşterea aversiunii la risc a băncilor, din cauza crizei economice curente. În plus, criza politică mai adaugă şi ea, implicit, o primă de risc de ţară. Cu toate acestea, la următoarea şedinţă de politică monetară, BNR ar trebui să continue ciclul de relaxare gradual început acum câteva luni. Astfel, s-ar menţine presiunea, în jos, asupra ratelor dobânzii din economie. Această abordare ar ignora efectele turbulenţelor de pe scena politică asupra economiei, care oricum sunt tranzitorii. Şi, mai important, s-ar circumscrie politicii de ţintire a inflaţiei, care este – în esenţă – “forward-looking”.
> Laurian Lungu este managing partner al institutului de previziuni macroeconomice Macroanalitica.
