Mihai Voican

LAVROV, tratat de PUTIN cu aceeași ”distanță” ca Macron. Un nou viral cu ”masa lungă”

Criza Ucraina, Lavrov, Rusia, Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a discutat luni cu ministrul său de externe Serghei Lavrov, acesta recomandându-i continuarea dialogului cu Occidentul în ce privește criza de la granița cu Ucraina. Dincolo de conținutul convorbirii, imagini ale celor cei doi aflați la o masă extrem de lungă devin virale pe twitter, toată lumea amintindu-și de episodul vizitei lui Emmanuel Macron.

Lavrov si Putin (captura de ecran)Foto: Twitter

Acum o săptămână președintele Franței Emmanuel Macron a făcut o vizită la Moscova, însă demersul său diplomatic a fost mai curând un eșec dominat de răceala cu care a fost primit și de declarațiile făcute atunci de Putin.

Ulterior, presa internațională a relatat că motivul pentru care Macron a fost așezat la o masă imensă a fost acela că a refuzat să facă un test Covid administrat de autoritățile ruse. Imaginile respective au fost obiectul a numeroase glume pe rețelele sociale.

Lavrov a fost și el așezat la o masă lungă în cadrul convobirii de luni cu Vladimir Putin.

Șeful diplomației rusești a susținut că SUA ar fi înaintat propuneri concrete privind reducerea riscurilor militare din regiune, însă răspunsurile Uniunii Europene și al NATO au fost nesatisfăcătoare. El i-a recomandat continuarea dialogului cu Occidentul, potrivit Reuters.