Money.ro

Lăzăroiu: BNR a devenit un jucător şi în arena politică, nu doar în cea a cursului de schimb

BNR, curs de schimb, lazaroiu, politică

„Ce mi se pare interesant în actuala criză economică este că linia de demarcaţie între politicieni şi tehnocraţi a devenit din ce în ce mai fină. Banca Naţională a României a fost mult timp o instituţie care şi-a păstrat neutralitatea. De multe ori, din umbră, BNR „a ţinut spatele politicienilor”, cum se zice. A mai jonglat din curs, s-a mai jucat cu instrumentele monetare pentru a menţine un anumit echilibru. În fapt, a cam suplinit de multe ori lipsa de viziune a politicienilor şi mai ales lipsa de voinţă politică pentru reformele structurale”, scrie consilierul prezidenţial.

 

În opinia sa, în ultima vreme, BNR a început „să joace mai activ pe scena politică”. „Adică mesajele sale au devenit mai orientate evaluativ spre acţiunea oamenilor politici, cei care, de altfel, au pârghiile executive reale – bugetul, fiind de departe cea mai importantă. Teama de reversibil cred că îi face să calce linia dintre politică şi tehnocraţie”, notează Lăzăroiu.

 

Toate eforturile actualei coaliţii de a reface echilibrele macro, continuă consilierul, „s-ar putea spulbera într-o clipită” în anul electoral 2012. „Staţi, că n-aţi văzut nimic încă! Mai e până în 2012. O sa vedeţi iniţiative populiste în Parlament înainte de locale şi generale şi o să vă luaţi cu mâinile de cap. E suficient să vină un grup de doi-trei parlamentari cu o iniţiativă, după care, teama de sancţiuni electorale să îi facă pe toţi ceilalţi să voteze orbeşte în favoarea ei. Am mai văzut filmul acesta când a fost vorba de creşterea punctului de pensie şi mărirea salariilor profesorilor cu 50%. A fost de ajuns o scânteie şi toate grupurile politice din Parlament s-au aliniat după flacără”, adaugă consilierul prezidenţial.

 

Din acest motiv, apreciază Lăzăroiu, BNR nu mai e neutră. „A devenit un jucător nu doar în arena cursului de schimb, ci şi în arena politică”, adaugă consilierul prezidenţial.

 

Cât despre tehnocraţi, Lăzăroiu remarcă faptul că, de câte ori a fost nevoie să se schimbe imaginea guvernării, politicienii au apelat la „rezervorul BNR”. „Nici nu cred că au greşit. Cel puţin ca imagine, tehnocraţii au reuşit să dea un plus de credibilitate Executivului. Posibil că, odată intraţi în arenă, tehnocraţii de la BNR să mai şi încaseze. Pentru că acolo, în arenă, se joacă mai puţin tenis şi mai mult kick-boxing. Să vedem dacă vor fi şi buni încasatori. Pentru că în arenă pumnii se dau la grămadă. Odată ce ai coborât acolo, nu mai eşti considerat spectator. În plus, dacă BNR devine un fel de partid al înţeleptilor, nici nu o să mai ştim dacă Isărescu sau Croitoru ar putea fi numiţi „premieri tehnocraţi” sau „premieri politici” (aşa cum îşi doresc unii din PDL)”, îşi încheie Lăzăroiu postarea.