Money.ro

Lăzăroiu: Din ce se întrevede, salariile bugetarilor şi pensiile ar trebui îngheţate în 2012

bugetari, lazaroiu, pensii, salarii

„Cred că, la un moment dat, trebuie impozitate pensiile ca orice venituri. În momentul acesta, cred că nu e nevoie (de impozitarea tuturor pensiilor – n.r.), în momentul acesta sigur trebuie îngheţate pensiile, la anul, la cum arată lucrurile din punct de vedere economic”, a spus Lăzăroiu, care a menţionat însă că, în 2012, o deteriorare a situaţiei financiare ar putea impune chiar şi impozitarea pensiilor sub 1000 de lei. El a adăugat că, dacă situaţia o va impune, nu vede de ce PDL nu şi-ar asuma responsabilitatea unei asemenea măsuri.

 

În opinia fostului ministru al Muncii, din cauza situaţiei internaţionale, anul viitor creşterea economică va fi mult mai mică decât a fost estimată iniţială. „E clar că, pe ce se întrevede în momentul ăsta, pensiile ar trebui îngheţate”, a spus el.

 

Lăzăroiu a adăugat că şi salariile bugetarilor ar trebui îngheţate anul viitor. „În plus, la bugetari mai e o chestiune. În momentul în care s-au făcut tăierile de 25% s-a pus problema recuperării acestor 25% în momentul în care personalul în admnistraţie scade cu 25%, ceea ce nu s-a întâmplat”, a menţionat el.

 

Liderul UNPR Marian Sârbu a afirmat, luni, că în coaliţie nu s-a discutat despre impozitarea pensiilor sub 1000 de lei şi a considerat că o astfel de variantă este exclusă, adăugând că, dacă nu apar modificări economice dramatice, s-ar putea vorbi anul viitor de uşoare creşteri de salarii şi pensii.