De la etapele de extindere a UE din 2004 şi 2007, procesul de integrare europeană a provocat schimbări majore pentru cetăţenii Europei centrale şi orientale. În timp ce majoritatea cetăţenilor Uniunii Europene trăiesc într-o Europă fără frontiere, unii par blocaţi în spatele unei noi ”Cortine de Fier”, care separă statele membre care au aderat recent la UE de restul continentului.
Mai mult, de când multe din aceste ţări au intrat sau intenţionează să intre în Spaţiul Schengen, este observat un proces ”al unor noi frontiere”, iar cetăţenii aflaţi dincolo de Europa lărgită întâmpină noi obstacole pentru a se deplasa în ţările care le erau până acum uşor accesibile.
Cu această situaţie se confruntă cetăţenii moldoveni, care traversau altădată liber graniţa către România, dar care din 2007 au nevoie de viză pentru a trece frontiera.
Frontiera dintre România şi Republica Moldova, scrie în continuare Le Courrier des Balkans, separă o populaţie care vorbeşte aceeaşi limbă şi care are aceeaşi istorie. Cahul, cu aproximativ 40.000 de locuitori, este al treilea oraş al ţării şi principalul oraş din sudul Republicii Moldova. Din punct de vedere etnic, populaţia este compusă din 60% moldoveni, 17,1% ruşi, 11% ucraineni, 6,66% bulgari şi 3,26% găgăuzi. Dacă se face o comparaţie cu restul Moldovei, cifrele arată că oraşul Cahul este mai ”rusesc” decât restul teritoriului şi în special decât Chişinău, capitala Republicii Moldova. Această situaţie se explică prin istoria locală, notează portalul francofon.
Cahul a avut de fapt aceeaşi istorie ca întreaga Basarabie, regiune constant ‘smulsă’ între Rusia şi România, mai scrie Le Courrier des Balkans. În funcţie de epocă şi dominaţie, Basarabia şi populaţia ei au fost obiectul diverselor politici de asimilare, transformând sau cel puţin încercând să transforme populaţia moldovenească în funcţie de interesele elitelor centrale. În epoca sovietică, a fost pusă în aplicare o doctrină numită ”moldovenism”, care susţine ideea unui ”popor moldovenesc” diferit de cel român.
Această doctrină lingvistică şi politică a permis justificarea încorporării Basarabiei în URSS, o doctrină care s-a menţinut şi după obţinerea independenţei în 1991, în perioada în care la conducere s-a aflat Partidul Comunist din Republica Moldova /2001 -2009/.
În acest context, Cahul a fost mai rusificat decât restul ţării, în urma procesului de colonizare în epoca ţaristă şi cea sovietică. Oraşul aparţinea Principatului Moldovei care s-a scindat la sfârşitul secolului al 18-lea, partea dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră trecând sub dominaţie ţaristă din 1812 până în 1918, excepţie făcând perioada dintre 1856 -1878 – după războiul din Crimeea – când a aparţinut Principatelor Române. După Primul Război Mondial, Cahul, ca şi restul Basarabiei, intră în componenţa României Mari.
Dar, după Al Doilea Război Mondial, Basarabia a fost anexată Uniunii Sovietice, a fost creată Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, un gard de sârmă ghimpată pe Prut marcând frontiera dintre România şi Basarabia, gard care a fost scos în totalitate abia în 2010. La Cahul şi în sudul Moldovei, însă, sârma ghimpată a fost scoasă încă din 1990 sub efectul perestroicii. Dar, în pofida dispariţiei gardului de sârmă ghimpată, frontiera pare să se întărească de la aderarea României în UE şi ea apare ca o adevărată linie de separaţie pentru locuitorii oraşului. Această frontieră este o sursă de frustrare pentru locuitori, de umilinţă, de aşteptare şi de stres, iar sentimentul este mai apăsător din 2007, după cum explică un consilier municipal al oraşului: ”De când Uniunea Europeană a acceptat România, s-a început întărirea frontierei. Şi noi am intrat într-o perioadă de depresie”.
Le Courrier des Balkans constată că, pentru mulţi locuitori din Cahul, această frontieră a UE separă două ţări, două state independente ai căror cetăţeni sunt diferiţi, chiar dacă ei aparţin aceleiaşi naţiuni. Astfel că românii sunt văzuţi ca fiind diferiţi. Comparând caracteristicile atribuite românilor şi cele atribuite moldovenilor, este percepută existenţa unei identităţi moldoveneşti particulare, a unei identităţi colective basarabene. ”Moldova s-a dezvoltat într-un spaţiu diferit /de România/ şi aceasta ne face probabil diferiţi. Nu ştiu de ce, dar oamenii cred că moldoveanul este într-un fel şi că românul este complet diferit. Noi suntem toţi români, nu trebuie să utilizăm acest nume de ‘moldovean’, poate ‘moldovean-român’ ”, citează Le Courrier des Balkans din declaraţia unui locuitor din Cahul. Astfel că unii moldoveni se descriu ca români din Basarabia, notează portalul francofon.
În această situaţie, frontiera care separă Republica Moldova de România şi de Uniunea Europeană pare astăzi un factor de demarcaţie atât psihică, cât şi simbolică. Existenţa încă a acestei separări arată influenţa considerabilă asupra manierei în care se definesc locuitorii oraşului Cahul, împărţiţi între o identificare cu vecinii lor români şi o menţinere a identităţii lor proprii, încheie Le Courrier des Balkans.
