Directiva europeană modifică o lege din 2000 şi vine să sancţioneze întârzierile la plată, şi să protejeze interesele creditorilor, în special pe cele ale întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), se arată într-un comunicat de presă a Consiliului de Miniştri, care formează, alături de Parlamentul European, ramura legislativă a UE. Pentru că legislaţia de până acum ferea companiile debitoare de plata unor despăgubiri importante, multe dintre acestea alegeau să nu onoreze la termen contractele comerciale.
Noua lege va îndreptăţii creditorii care şi-au îndeplinit partea lor de contract să perceapă dobândă pentru întârzierile la plată, fără a avertiza în prealabil debitorul. Dacă întârzierea la plată nu se poate imputa debitorului, atunci acesta este scutit de la plata penalităţilor.
Penalităţi de cel puţin 40 euro. Dobânzi penaliaztoare de două cifre
Dacă în contractul încheiat între părţi nu se specifică un termen pentru efectuarea plăţilor, atunci beneficiarul trebuie să facă plata în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii. Altfel, creditorul este îndreptăţit să ceară despăgubiri ce pornesc de la 40 euro – sumă fixă minimă. Dobânda pe care datornicul trebuie să o plătească este de formată din rata cheie a Băncii Centrale din ţara respectivă (BNR, în cazul României, care afişează o dobândă cheie de 6,25% pe an acum) + 8 puncte procentuale. La implementarea în legislaţia naţională, statele au dreptul de a majora limita minimă a penalităţilor.
De asemenea, creditorul are dreptul să ceară despăgubiri şi pentru pierderile/cheltuielile generate de întârzierea plăţilor de la debitor, cum sunt cele cu avocaţii sau cu contractarea unei companii de recuperare creanţe.
Statul va plăti imens pentru arierate
Cum legea se aplică pentru toate contractele comerciale încheiate între companii, fie ele publice sau private, înseamnă că şi statul va trebui să despăguvească firmele la care înregistrează arierate, asta la o dobândă situată la 14,25% în acest moment (desigur, dobânzile la lei ar putea fluctua în următorii ani, astfel că cifrele nu sunt definitive). Statul va beneficia, însă, de o perioadă de 60 zile pentru plata contractelor din serviciile de sănătate.
De asemenea, legea se mai aplică şi în cazul profesiilor liberale.
Legea intervine destul de puternic în contractele private, din moment ce stabilieşte ca regulă ca termenul de plată stipulat în contract să nu depăşească 60 zile decât în cazuri speciale.
“(13) În consecinţă, în contractele între întreprinderi ar trebui să se prevadă termene de plată limitate, ca regulă generală, la 60 de zile calendaristice. Totusi, pot exista situaţii în care întreprinderile necesită termene de plată mai lungi, de exemplu atunci când acestea doresc să acorde credite comerciale clienţilor lor. Ar trebui, prin urmare, să fie în continuare posibil ca părţile contractante să poată conveni asupra unor termene de plată specifice, mai lungi de 60 de zile calendaristice, cu condiţia totusi ca o astfel de prelungire să nu fie vădit inechitabilă pentru creditor”, se arată în preambulul directivei.
Declaraţiile oficiale ale Finlandei şi Letoniei subliniază acest lucru.
La votul din Consiliul de Miniştri, Germania, Italia şi Austria s-au abţinut.
Termenul limită pentru implementarea în legislaţia naţională a statelor membre este de 2 ani.
