Ana Draghici

Legea Energiei – fără băieţi deştepţi

anre, contracte bilaterale, energie, transelectrica

Legea energiei a fost adoptată sub presiunile Comisiei Europene. România trebuia să transpună în legislaţia naţională directivele europene privind energia electrică şi gazele naturale încă din martie 2011. Dar nu a respectat termenul, iar pe 27 februarie a fost mustrată de Comisia Europeană.

Bâlbâielile de care a dat dovadă ANRE în elaborarea acestui proiect l-au înfuriat, la acea vreme, pe premierul Răzvan Mihai Ungureanu, care a cerut demisia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Dan Iulius Plaveti.

Problemele nu au dispărut odată cu schimbarea guvernului. Proiectul legii energiei a devenit subiect de dispută politică între Victor Ponta şi Traian Băsescu. Divergenţele au plecat de la faptul că preşedintele a întors Legea privind funcţionarea ANRE, motivând că prevederile acesteia ar trebui să fie incluse în noul proiect.

Pe 9 iulie, disputa s-a încheiat, iar preşedintele a promulgat legea.

Ce aduce ea nou?

Piata energiei va fi una concurenţială şi nu vor mai exista contracte bilaterale, cu băieţi deştepţi. O parte importantă a legii îl reprezintă calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate, care se va face în perioada 2013-2017. Pentru consumatorii casnici, liberalizarea pieţei de energie va începe la 1 iulie 2013 şi se va incheia pe 1 ianuarie 2018. În timp ce pentru firme, liberalizarea va demara în acest an şi se va încheia pe 1 ianuarie 2014.

O altă schimbare adusă de lege este reprezentată de faptul că Transelectrica si Transgaz nu vor mai fi subordonate Ministerului Economiei.

Totodată, noua lege prevede înăsprirea amenzilor pentru operatorii abuzivi, la până la 10 % din cifra de afaceri. În ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, legea stabileşte înfiinţarea unei comisii de soluţionare a disputelor, în cadrul ANRE.

Altă prevedere presupune ca distribuitorii să dezvolte reţelele de energie electrică chiar în localităţi. În cazul dezvoltărilor care nu sunt fezabile economic, se pot face inclusiv asocieri între autorităţile locale şi distribuitorii de energie.