Potrivit evz.ro, în timpul primului său mandat, Johannis a ocupat atât funcţia de primar al Sibiului, precum şi cea de administrator al unei societăţi comerciale, concomitent, timp de un an de zile, deşi legea interzice cumularea celor două poziţii.

Drept urmare, Johannis nu are dreptul de a fi numit în nicio funcţie publică, de la prefect până la secretar de stat sau premier, în următoarea perioadă de trei ani de la momentul în care Agenţia Naţională de Integritate a emis actul de constatare a incompatibilităţii.

Contactat telefonic de jurnaliştii de la Evenimentul Zilei, primarul Sibiului susţine că a ieşit din firmă în mai 2003, la momentul când a intrat în vigoare legea care interzice aleşilor publici să fie administratorii unor societăţi comerciale. Actele oficiale consultate, însă, de Evenimentul Zilei, arată că primarul Sibiului s-a retras de fapt în 2004.