În luna februarie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care se instituie data de 31 august ca „Ziua limbii române”. Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011 şi aprobată de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a mai semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor.
Şeful statului a mai promulgat Legea care aduce modificări Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi decretul pentru promulgarea Legii privind vânzarea locuinţelor aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism ”SFT – CFR – SA” actualilor chiriaşi.
De asemenea, Traian Băsescu a mai semnat următoarele decrete:
* decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991;
* decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2012 pentru acordarea unui nou termen persoanelor prevăzute la articolele 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;
* decret pentru promulgarea Legii privind afilierea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca membru cu drepturi depline la Asociaţia Internaţională a Oficiilor de Marcare ce activează în domeniul metalelor preţioase;
* decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului;
* decret privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 12 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare;
* decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz;
* decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
* decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural;
* decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2012 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.