„Ultima şedinţă din CC a avut pe ordinea de zi Legea Turismului şi întocmirea listei cu Târgurile Internaţionale de profil, la care România va participa în 2010. După ce va fi votată în Parlament, Legea va fi pusă în aplicare începând cu ianuarie anul viitor, odată cu noul mandat prezidenţial”, a declarat Udrea.
Printre măsurile incluse în Legea Turismului se numără introducerea taxei hoteliere de maxim 2%, introducerea unei cote unice de TVA de 9% pentru toate serviciile turistice, în condiţiile în care, până în momentul de faţă doar hotelurile beneficiau de acest nivel de TVA. O altă măsură se referă la scutirea de impozitul pe profit pentru o perioadă între unu şi cinci ani, aplicată investitorilor în tuismul românesc, ale căror investiţii se încadrează între 100.000 şi 10 milioane euro.
„ Una dintre prevederi susţine impozitului pe clădiri pentru zona rurală şi pentru operatorii cu activităţi pe litoral care ţin deschise structurile de cazare mai mult de cinci luni pe an. Aceştia vor plăti doar jumătate din impozit.”, a declarat Udrea.
Potrivit ofocialului, nevoia de reabilitare şi modernizare a infrastructurii turistice se regăseşte în legea turismului cu următoarea prevedere: în prima lună a fiecărui an, va exista o listă cu drumurile către zonele de interes turistic care au nevoie de reabilitare. Acestea vor fi proiecte prioritare la finanţare pe anul respctiv, ca efect al colaborarii dintre Ministerul Turismului şi Ministerul Transporturilor si Infrastructurii