Lego este cel mai cunoscut joc al tuturor timpurilor

barbie, Fast Company, Lego

Clasamentul celor mai cunoscute jocuri a fost realizat cu ajutorul site-ului de jocuri online Firebox.com şi de portalul Toyology.com. Potrivit chestionarului la care au răspuns peste 3000 de persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, Lego este cel mai îndrăgit joc indiferent de vârstă şi sex.

Bărbaţii l-au ales fără să clipească însă doamnele, deşi i-au recunoscut popularitatea, nu s-au îndurat să detroneze păpuşa Barbie care ocupă încă primul loc în lumea jocurilor agreate de fete. Potrivit lui Christian Robinson, directorul general Firebox, rezultatul nu suprinde pe nimeni pentru că Lego este atemporal şi şi-a păstrat popularitatea de-a lugul timpului.

Potrivit Fast Company, deşi licenţa Lego a expirat de curând iar companiile mai mici se străduiesc să aducă produse noi pe piaţa, popularitatea cunoascutului joc nu este nicidecum în pericol. Mai ales că succesul său se simte şi în rândul reprezentanţilor noii generaţii care se bucură de varianta video de la Lego. Pe de altă parte, chestionarul în rândul amatorilor de jocuri a relevat că 78% dintre femei şi 63% dintre bărbaţi preferă jucăriile tradiţionale în detrimentru celor moderne.

În privinţa clasamentului pe sexe, bărbaţii au plasat imediat după Lego, Game Boy şi Transformer Action Man. Femeile în schimb după celebra Barbie au aşezat pe locul al doilea Lego şi Mon Petit Poney.

Ultimele Articole