Reprezentanţii Vier Pfoten afirmă că transferul celor patru lei crescuţi pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru la rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud urma să aibă loc marţi, însă nu mai poate fi făcut, „din cauza faptului că, până în acest moment, autorităţile nu s-au decis cine este proprietarul de drept al animalelor”.
Cei patru lei – doi adulţi şi puii lor -, precum şi doi urşi, au fost ridicaţi de pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru la 27 februarie, deoarece erau deţinuţi fără autorizaţie. De la reşedinţa interlopului aflat în arest, animalele au fost transportate la Grădina Zoologică Bucov, de lângă Ploieşti, de către Garda de Mediu, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Fundaţia Vier Pfoten.
Grădina Zoologică Bucov a preluat animalele pentru 45 de zile, termen care expiră la 12 aprilie, însă Vier Pfoten şi-a anunţat de la început intenţia să mute leii la Lionsrock.
Pentru scoaterea din ţară a animalelor, este însă nevoie de acordul proprietarului, iar în cazul de faţă nu se ştie cine este acesta, conform legii, potrivit informaţii furnizate de Vier Pfoten şi Garda Naţională de Mediu (GNM). Animalele erau deţinute ilegal pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, însă ele nu au fost confiscate, ci luate în custodie de Garda de Mediu, ANSVSA şi Vier Pfoten pe durata transportului la Zoo Bucov, iar apoi de către grădina zoologică.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu precizează, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că instituţia nu are atribuţii privind confiscarea animalelor sălbatice deţinute în captivitate.
Întrucât, până la acest moment, nu au fost clarificate aspectele privind proprietarul animalelor, GNM a făcut demersurile necesare pentru ca Grădina Zoologică Bucov să găzduiască în continuare animalele, până la definitivarea acţiunii de relocare, se mai spune în comunicatul GNM.
Totodată, GNM, împreună cu ANSVSA, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), „are în vedere formularea unor propuneri privind modificarea şi completarea legislaţiei specifice, respectiv clarificarea aspectelor referitoare la deţinerea, reţinerea şi confiscarea animalelor sălbatice deţinute în captivitate