Letonia ar putea fi afectată dacă băncile suedeze încep să ramburseze creditele

credite, Letonia, rambursare

„Există indicii că diviziile băncilor suedeze ar putea să îşi ramburseze creditele luate de la băncile-mamă, ceea ce ar duce la ieşiri semnificative de euro”, conform unui document obţinut de Bloomberg.

Letonia are nevoie de băncile suedeze pentru sporirea creditării şi temperarea unei recesiuni mai grave decât estimările guvernului privind scăderea cu 18% a produsului intern brut. Dacă băncile nu vor avea fonduri suficiente, atunci un credit de 7,5 miliarde euro, din partea Fondului Monetar Internaţional, a Uniunii Europene şi a guvernului suedez s-ar putea dovedi insuficient pentru sprijinirea economiei.

Premierul Valdis Dombrovskis s-a întâlnit cu preşedintele Swedbank AB, Carl Eric Staalberg, în 25 iunie, pentru creşterea creditării către companii şi populaţie. Swedbank este cel mai mare creditor din regiunea baltică.

Letonia, ţară cu 2,3 milioane locuitori ce a fost grav afectată de criză, a obţinut la sfârşitul anului 2008 un împrumut de 7,7 miliarde euro, în cadrul unui program de salvare derulat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), program la care UE a participat cu 3,1 miliarde euro.

UE a deblocat deja 1 miliard euro, însă cea de-a doua tranşă a fost suspendată la anunţarea, de către Letonia, a unor noi angajamente de reducere a deficitului, la mijlocul lunii iunie.

Parlamentul leton a aprobat o serie de măsuri de austeritate, în principal o reducere cu 10% a cheltuielilor bugetare.

Cu toate acestea, ministrul leton al finanţelor, Einars Repse, a estimat că deficitul ar putea atinge, în acest an, 11,6% din PIB, în ciuda reducerilor.

Autoritatea suedeză de supraveghere a pieţelor financiare a anunţat recent că principalele bănci ale statului nordic vor putea rezista în faţa unor „şocuri extreme”, create de recesiunea severă ce afectează Suedia şi statele baltice.

Autoritatea suedeză a declarat că a testat principalele patru bănci – Nordea, SEB, Handelsbanken şi Swedbank – iar testele au arătat că acestea ar putea absorbi pierderi de peste 150 miliarde coroane suedeze (19,7 miliarde dolari) în următorii trei ani în cazul unei crize grave în regiunea statelor baltice.

Băncile suedeze au evitat să se implice în afaceri riscante care au cauzat pierderi masive băncilor din Statele Unite ale Americii şi Europa, scrie Reuters.

Momentan pieţele sunt îngrijorate de scenariul unei crize baltice, în condiţiile în care grupurile Swedbank şi SEB au acordat împrumuturi consistente statelor baltice, grav afectate de recesiune.

Ultimele Articole