„Cine face analiza în piaţă se uită în general la monedele din lume… Mai curând aş zice că e un efect invers. Prin această depreciere a leului atragi atenţia la probleme din România. Decât probleme din România atrag atenţia şi acest lucru duce la deprecierea leului. Cred că e efectul invers, e prost exprimat. Nu cred că se gândesc foarte mulţi implicaţi în piaţă, cum explicam mai devreme acea schimbare a leului în euro sau cererea foarte mare pentru euro să determine acest curs, ci mai curând efectele speculative ale încercărilor din partea instituţiilor financiare, bănci sau cei care stabilesc cursul în special”, a spus Marinescu.
Conflitele politice din ultimele săptămâni au un efect redus asupra investitorilor străini, consideră Sorin Marinescu. Aceasta pentru că, spune el, planurile de business care au ca ţintă România au nevoie de mult timp pentru confirmarea investiţiei. „O investiţie de peste 10 milioane de euro necesită… şi orice companie nu vine şi spune hai să vedem ce iese. Se fac nişte studii, nişte planuri de afaceri, aşa încât aceste două săptămâni, cât luăm termenul acesta scurt în care e această turbulenţă pe piaţă eu nu zic că împiedică vreun investitor pentru că până la urmă esenţial e că tot forţa aia de muncă o ai, tot economia aia o ai. Într-adevăr ce poate să întârzie, dacă au ajuns la concluzia să facă în România un business pentru că e bun din punct de vedere economic, financiar, au forţă de muncă, au piaţă de desfacere, poţi doar să fie întârziat, nu să anulezi acest plan.”