Leul se apreciază uşor până la 4,2955 lei/euro (VIDEO)

Banca Naţională, bani, BNR, curs BNR, curs valutar, curs-valutar, euro, leu, leul, Vasilescu

Leul s-a depreciat ieri până la minimul ultimelor opt luni şi jumătate, Banca Naţională afisând un curs de referinţă de 4,3079 lei/euro. Nivelul de joi nu a mai fost depăşit de pe 17 februarie 2009, când banca centrală anunţase un curs de 4,3096 lei/euro. Maximul anului a fost pe 22 ianuarie, când BNR comunica un curs de 4,3127 lei/euro.

Este un sfârşit de an extrem de dinamic, mai ales pe piaţa valutară unde lucrurile se petrec foarte rapid. Leul nu are nevoie de ajutorul Băncii Naţionale. Ideea că BNR intervine pe piaţă este în mintea tuturor.Nu trebuie să intrăm în panica la auzul unor veşti de genul că leul va ajunge la 4,5 sau cine ştie cât. Sunt speculaţii ale unora care vor ca moneda naţională să ajungă la pragurile respective. Fiecare început de an este marcat de mişcări haotice după care piaţa se linişteşte„, a declarat la The Money Channel, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

„Cursul a coborât brusc în prima parte a şedinţei, pe fondul unor vânzări mari de euro făcute în piaţă. Este posibil să fi fost o intervenţie a băncii centrale, dar au fost şi unele ordine comerciale care au apreciat cursul”, a spus un dealer bancar pentru NewsIn. Leul s-a apreciat aproape constant în prima parte a şedinţei de vineri şi a recuperat mult din terenul pierdut, întărindu-se de la 4,3150 la 4,2850 lei/euro. Ulterior, cursul de schimb a urcat la 4,2950 lei/euro, iar la ora 13:15, băncile cumpărau un euro cu 4,2962 lei şi îl vindeau cu 4,3052 lei. În regiune, zlotul s-a depreciat iniţial de la 4,2225 la aproape 4,2500 unităţi/euro, apreciindu-se apoi până la 4,2350 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a ieftinit în primele tranzacţii de la 271,5 la 273,5 unităţi/euro, pentru ca apoi cursul de schimb să coboare până la 272,5 unităţi/euro. Faţă de dolarul american, cursul de referinţă afişat vineri de BNR a coborât cu aproape 3 bani (0,92%), până la 2,8927 lei/dolar, de la nivelul de joi, de 2,9197 lei/dolar. Pe pieţele internaţionale, cursul monedei americane a oscilat într-un itnerval restrâns, între 1,48 şi 1,4860 dolari/euro, iar la 13:20, ora României, euro era cotat la 1,4833 dolari. Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10% pe an, în urcare faţă de cel din şedinţa anterioară, de 9,75% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a crescut la 10,50% pe an, de la nivelul de joi, de 10,25% pe an. Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la niveluri ridicate, de 10-10,5% pe an, cu mult peste nivelul dobânzii cheie, de 8% pe an.