Leul se depreciază nesemnificativ până la 4,2776 lei/euro

BNR, curs de referinta, curs valutar, curs-valutar, dolar, euro, leu, moneda nationala

Joi, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2766 lei/euro.

„Piaţa este destul de calmă, fără multe tranzacţii, iar leul a început să se întărească spre prânz. Aprecierea a venit tocmai în condiţiile în care BNR nu a mai făcut nicio operaţiune de tip repo în piaţa monetară. Scăderea lichidităţii pe piaţa monetară a mai încurajat cumpărarea de lei”, a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.

Moneda europeană era cotată în debutul şedinţei la 4,2790 lei, iar cursul de schimb a urcat apoi până la nivel maxim de 4,2875 unităţi/euro. Ulterior, leul s-a apreciat până la 4,28 lei/euro, nivel în jurul căruia fluctua la mijlocul zilei. La 13:10, băncile cumpărau un euro cu 4,2720 lei şi îl vindeau cu 4,2810 lei.

În regiune, moneda poloneză s-a depreciat în primă fază de la 4,2360 la 4,2720 zloţi/euro, iar apoi s-a întărit până la 4,2475 zloţi/euro, în timp ce forintul unguresc a pierdut teren de la 270 la 271,70 unităţi/euro, după care s-a apreciat până la 270,50 unităţi/euro.

În schimb, faţă de dolarul american, cursul de referinţă al BNR a urcat vineri cu aproape un ban (0,21%), până la 2,9014 lei/dolar, de la nivelul de joi, de 2,8952 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat iniţial de la aproape 1,48 la 1,47 unităţi/euro, după care cursul de schimb a oscilat în jurul nivelului de 1,4730 unităţi/euro. La 13:10, ora României, euro era cotat la 1,4740 dolari.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,57% pe an, în creştere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 8,53% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a urcat la 9,07% pe an, de la nivelul de joi, de 9,03% pe an.

Dobânzile de tip overnight din piaţa interbancară au urcat la 9-11% pe an, peste dobânda de politică monetară de 8% pe an, în condiţiile în care BNR nu a mai injectat lichiditate în piaţă, după ce vineri au ajuns la scadenţă operaţiunile repo de 15 miliarde lei realizate miercuri de banca centrală.