Sorin Simon

Cel mai slab leu din ultimele 15 luni. Curs BNR: 4,3210 lei/euro

curs BNR, curs de referinta, curs de schimb, curs-leu-euro-1, curs-valutar, dolar, euro, interbancar, leu

Leul nu a mai înregistrat o valoare atât de scăzută faţă de euro din data de 1 iulie 2010 când a fost cotat de BNR la 4,3537 unităţi/euro.

Euro s-a apreciat faţă de leu încă din această dimineaţă pe piaţa interbancară la cea mai ridicată valoare a ultimelor 11 luni – 4,322 lei.

Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt au scăzut faţă de şedinţa precedentă.

Astfel, BNR a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 5,33% pe an, faţă de 5,72% în şedinţa precedentă, în timp ce pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 5,83% pe an, de la 6,22% în şedinţa anterioară.

Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,3112 lei/euro, în vreme ce dolarul american a fost cotat la 3,1897 lei/dolar.  Francul elveţian a fost cotat la 3,5317 lei.