Florian Gheorghe

Liam Neeson își anunță retragerea din filmele de acțiune! „Am 72 de ani, nu pot păcăli publicul!”

Lista lui Schindler, Star Wars

Liam Neeson își anunță retragerea din filmele de acțiune!

După decenii de succese fulminante pe marile ecrane, actorul irlandez Liam Neeson a anunțat că este pregătit să renunțe la rolurile de dur, motivând că la 72 de ani este timpul să se retragă din filmele de acțiune. Deși veteranii de la Hollywood, precum Arnold Schwarzenegger (77 ani) și Sylvester Stallone (78 ani) , încă interpretează personaje de acțiune, Neeson a decis că a venit momentul să pună capăt acestui capitol al carierei sale.

O carieră emblematică în filme de acțiune

Liam Neeson a devenit un nume de referință în filmele de acțiune odată cu rolul său din „Taken”, lansat în 2008, unde personajul său iconic, Bryan Mills, a captivat publicul în special cu scene de acțiune intense. Neeson a acumulat aproximativ 140 de milioane de dolari din filmele de acțiune, însă actorul recunoaște că, odată cu vârsta, solicitările fizice și ritmul intens din aceste producții devin tot mai dificil de gestionat.

„Am 72 de ani, (rolurile din filme de acțiune-n.r.) trebuie să se oprească la un moment dat. Nu poți păcăli publicul. Nu vreau ca Mark să lupte pentru mine în scenele de acțiune”, a declarat Neeson pentru revista People. Actorul se referă la Mark Vanselow, dublura sa de cascadorii de mai mulți ani, sugerând că scenele solicitante fizic vor deveni, curând, inabordabile.

Liam Neeson își anunță retragerea din filmele de acțiune: „Am 72 de ani, nu poți păcăli publicul!”
Liam Neeson își anunță retragerea din filmele de acțiune!

Liam Neeson își anunță retragerea din filmele de acțiune

Deși Neeson nu a stabilit o dată exactă pentru retragerea sa din filmele de acțiune, actorul a lăsat să se înțeleagă că acest lucru s-ar putea întâmpla chiar la sfârșitul anului 2025. În prezent, el pregătește lansarea filmului „Absolution”, care va ajunge pe marile ecrane la 1 noiembrie. Povestea urmărește un gangster în vârstă, încercând să își răscumpere greșelile din trecut și să se reconecteze cu familia sa – o poveste profundă, care explorează teme legate de penitență și reconectare, mai puțin bazată pe acțiune și mai mult pe introspecție.

Liam Neeson, așa cum nu l-ați mai văzut, continuând o comedie de mare succes, The Naked Gun

Neeson a încheiat recent și filmările pentru reboot-ul comediei „The Naked Gun”, unde va prelua rolul detectivului Frank Drebin Jr., jucat în versiunea originală de regretatul Leslie Nielsen. Filmul, așteptat să aibă premiera în august 2025, va readuce pe ecrane elementele clasice de comedie ale peliculei originale, într-o adaptare modernizată, care promite să cucerească publicul de astăzi.

O carieră marcată de performanțe emblematice

Liam Neeson își anunță retragerea din filmele de acțiune! Cariera sa, începută pe scenele teatrului din Belfast, a fost marcată de roluri memorabile în filme care au rămas în istoria cinematografiei. Primul său film important, „Pilgrim’s Progress” din 1978, a fost urmat de multiple apariții remarcabile, însă rolul său definitoriu a venit odată cu interpretarea din „Schindler’s List” (1993). Acesta i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor, iar impactul său emoțional i-a asigurat un loc aparte în inima publicului.

În anii ce au urmat, Neeson a dat viață unor personaje legendare, precum Maestrul Jedi Qui-Gon Jinn din Star Wars, sau Ra’s al Ghul din The Dark Knight Rises, un rol din universul DC care a adus un succes comercial remarcabil. Printre cele mai notabile filme de acțiune se numără „Unknown” (2011), „The Grey” (2012), „Non-Stop” (2014), „Run All Night” (2015), „The Commuter” (2018) și „The Ice Road” (2021).

O decizie matură pentru o carieră excepțională

Decizia lui Liam Neeson de a se retrage din filmele de acțiune nu doar că marchează un punct de cotitură pentru publicul său, dar aduce și o notă de respect pentru credibilitatea interpretării. „Rolurile din filmele de acțiune trebuie să se oprească la un moment dat”, a afirmat el, adăugând că nu dorește să își piardă autenticitatea în fața publicului.

Cu o carieră de aproape cinci decenii în spate și o moștenire cinematografică vastă, Liam Neeson rămâne un actor admirat și respectat al Hollywoodului.