Lichidatorii riscă falimentul din cauza blocajelor financiare

blocaje financiare, faliment

„Prăbuşirea pieţelor, dar şi onorariile consistente stabilite de unele instanţe pentru practicienii în insolvenţă au dus la acumularea unor sume restante uriaşe există restanţe la plată din acest fond, la nivelul lunii iunie de peste şapte milioane de lei, dintre care numai în Bucureşti restanţele sunt la 50% din sumă. E posibil ca suma să fie depăşită pentru că sunt foarte multe dosare de insolvenţă ale unor societăţi care nu au active. Multe dintre ele sunt determinate de fisc. Uneori fiscul determină astfel de insolvenţe pentru datorii lizibile de 10 lei. Dosarele durează câteva luni de zile până se închid şi numai onorariile pentru un astfel de dosar pot să însemne cel puţin 1.500 de lei, uneori chiar şi 3.000 de lei”, Gheorghe Piperea vicepreşedinte U.N.P.I.R..

Decontul final al cheltuielilor făcute de lichidator se face de către Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţa din România, la solicitarea lichidatorului. Blocajele financiare au afectat şi practicienii în insolvenţă.

„Chiar există două firme de insolvenţă care sunt în faliment şi care sunt lichidate de colegii lichidatori”, a adăugat Piperea.