Liderii fondurilor mutuale elimină comisioanele de răscumpărare

comisioane, fonduri mutuale

Comisionul valabil în prezent la răscumpărarea titlurilor BCR Obligaţiuni este de 0,5% din suma retrasă în mai puţin de 90 de zile de la data plasamentului, respectiv de 2,5% în primele şase luni la fondul cu plasamente diversificate BCR Dinamic şi 5% în primele 365 de zile la fondul cu plasamente în acţiuni BCR Expert. Fondul BCR Monetar deja nu percepea acest tip de comision.

“Modificările aduse vizează în esenţă creşterea atractivităţii tuturor produselor noastre, nu numai a celor două fonduri cu profile scăzute de risc“, explică un raport al companiei, referindu-se mai ales la BCR Monetar.

Managerii EAM caută astfel să facă mai atractive fondurile cu expunere pe acţiuni, în condiţiile în care pe piaţa de capital este testată soliditatea unei tendinţe de creştere a cotaţiilor, iar tendinţa de scădere a dobânzilor la depozitele bancare nu mai are nevoie de confirmări.

De asemenea, se încearcă şi stimularea plasamentelor în fonduri care au expunere pe obligaţiuni, de la acestea asteptându-se, cel puţin pentru o perioadă, păstrarea unor niveluri mai mari ale dobânzilor.

Decizia Erste a fost luată, practic, concomitent cu cea, asemănătoare, a principalul său competitor, Raiffeisen Asset Management (RAM), care a aplicat de luna trecută, măsura de a elimina comisioanele la fondurile mutuale administrate. Răscumpărarea titlurilor fondurilor Raiffeisen Confort (cu capital protejat), Benefit (diversficat), România Acţiuni şi Prosper (de acţiuni) costa între 1,5 şi 3% la retragerile în mai puţin de 91 de zile şi între 2,5 şi 5% la retragerile în mai puţin de 365 de zile. Nu erau taxate retragerile după perioade de investire mai lungi de un an.

De altfel, majoritatea administratorilor fondurilor cu expunere pe acţiuni au înăsprit anul trecut regimul răscumpărărilor, ca să limiteze fuga de capital pricinuită de degringolada cotaţiilor bursiere. Acum acest pericol s-a diminuat considerabil. De asemenea, a fost anihilat şi pericolul speculării diferenţelor dintre valoarea titlurilor fondurilor şi cea a acţiunilor în care acestea investesc la bursă, astfel că cea mai mare parte a justificărilor comisioanelor de răscumpărare a dispărut.

Cele două companii au completat în mod diferit ajustările de strategie. În timp ce RAM abia a introdus comisioanele de subscriere, EAM le-a redus la jumătate, la BCR Dinamic până la 1% şi la BCR Expert de la 5% la 2%. În schimb, EAM a crescut comisioanele maxime posibile de administrare la toate cele patru fonduri active, dar aplică niveluri sub maxime.

Cheltuielile fondurilor administrate de EAM erau printre cele mai mici din piaţă la categoriile din care fac parte, potrivit ultimului raport al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Dintre cele cinci fonduri monetare, BCR Monetar are al treilea cel mai mic indice de cost. Acesta include toate comisioanele şi costurile suportate de fonduri, respectiv de investitori. BCR Obligaţiuni Şi BCR Dinamic aveau cele mai mici costuri din clasa sa. De asemenea, BCR Expert avea cel mai mic indice de cost din calsa sa. Indici de cost mai mici decât BCR Expert au: BT Index, care urmăreşte portofoliul indicelui bursier ROTX şi nu are cheltuieli de analiză şi plasament la fel de mari ca a unui fond de acţiuni general; BRD Acţiuni, care este abia lansat şi caută să atragă investitori şi Raiffeisen Confort, care are o strategie specială de administrare, activele sale putând migra complet între acţiuni şi depozitele bancare, în funcţie de circumstanţele pieţei.

La BCR Monetar şi BCR Obligaţiuni, maximul comisionului de administrare va fi de 2% anual (circa 0,17% lunar din valoarea medie a activelor fondului), iar nivelul aplicat va fi de 1,5% anual (circa 0,125% lunar, în creştere de la 0,083%). La BCR Dinamic plafonul va fi de 3% anual (0,25% lunar), iar nivelul maxim va fi de 2,5% anual (0,208% lunar, în creştere de la 0,125%), potrivit notei de informare a investitorilor şi buletinului CNVM. În sfârşit, la BCR Expert, comisionul maxim va fi de 4% anual (0,33% lunar), iar nivelul aplicat de la 29 august de 3% anual (0,25% lunar, în creştere de la 0,15%).

Ultimele Articole