Mihai Barsan

Liderii UE vor adopta un Pact pentru creştere şi locuri de muncă

Consiliul Europei, creştere economică, lideri, locuri de munca, pact, UE

Documentul reflectă un echilibru între diferitele interese ale statelor membre, după ce ţările din flancul sudic al zonei euro au criticat faptul că Pactul fiscal adoptat în luna martie vizează exclusiv măsuri de austeritate.

 

Ca o dovadă a faptului că influenţa Germaniei este departe de a se diminua, noul document va sublinia că ţările membre trebuie să acorde în continuare atenţie balanţei conturilor lor.

 

Statele europene vor trebui să aibă în vedere ”protejarea investiţiilor în domenii orientate spre viitor, legate direct de potenţialul de creştere al economiei, şi asigurarea durabilităţii sistemelor de pensii”, se menţionează în proiectul concluziilor summitului.

 

Alte priorităţi ar trebui să fie accelerarea liberalizării pieţelor, promovarea creării de locuri de muncă şi modernizarea administraţiei publice.

 

De asemenea, documentul ce va fi adoptat la finalul reuniunii la nivel înalt va cere oficial suplimentarea cu 10 miliarde de euro a capitalului Băncii Europene de Investiţii, ceea ce va implica o creştere a capacităţii sale de împrumut cu 60 de miliarde de euro. Aceste măsuri ar urma să intre în vigoare până la finalul anului.