Limba română a obţinut statut special în regiunea Transcarpatia din Ucraina

limba romana, Ucraina

Un număr de 78 de deputaţi s-au pronunţat în favoarea acestei decizii, cinci s-au abţinut şi 14 nu au participat la vot, la reuniunea de vineri a Consiliului regional.

 

Decizia deputaţilor regionali se bazează pe implementarea legii privind politica lingvistică a Ucrainei, dar din ea lipseşte o afirmaţie clară că limbile menţionate vor deveni regionale, notează publicaţia. În decizie se spune că ”româna, maghiara şi ruteana sunt ca limbi regionale alături de ucraineană ca limbă oficială în unităţile administrativ teritoriale ale regiunii /sate, oraşe şi municipii/”.

 

 

Totodată, administraţiilor locale din regiunea Transcarpatia li se recomandă să ‘ia măsuri de implementare a legii ucrainene privind principiile politicii limbii naţionale în regiune’.

 

Legea privind funcţionarea limbilor regionale a fost promulgată la 8 august de către preşedintele Viktor Ianukovici, după ce a fost votată în două lecturi de către Rada Supremă într-o atmosferă de violenţă extremă între parlamentarii puterii şi majoritatea deputaţilor de opoziţie.

 

Legea se aplică pentru 18 limbi, între care rusa, bulgara, armeana, găgăuza, idiş, tătara, româna, germana, poloneza etc. Odesa a fost primul oraş în care rusa a fost declarată ca limba regională, exemplul său fiind urmat Harkov, Dnepropetrovsk, Doneţk, Zaporojie, Lugansk, Nikolaev şi Sevastopol

Ultimele Articole