Ana Draghici

Linie telefonică pentru informarea privind înscrierea în învăţământul primar, în fiecare judeţ

informare, Ministerul Educatiei

„Părinţii/tutorii legali se pot informa în legătură cu înscrierea, începând de luni, 1 aprilie, la numărul 0 800 816 xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru judeţ (ex. Arad – 257). O altă sursă de informare accesibilă părinţilor care doresc să ştie mai multe detalii legate de unităţile de învăţământ este site-ul fiecărui inspectorat şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti”, precizează MEN într-un comunicat transmis AGERPRES.

 

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a susţinut, joi, o videoconferinţă cu toate inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, pe tema organizării clasei pregătitoare.

 

Inspectorii generali l-au informat pe ministru că s-au realizat şedinţe cu directorii de unităţi de învăţământ pentru a li se aduce la cunoştinţă prevederile Metodologiei de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014.

 

De asemenea, reprezentanţii inspectoratelor au asigurat deja toate condiţiile pentru buna desfăşurare a evaluării psihosomatice destinate copiilor care nu împlinesc vârsta de înscriere la 31 august, dar care, la cererea părinţilor, doresc să se înscrie în clasa pregătitoare sau, după caz, în clasa întâi.

 

Totodată, inspectorii generali i-au transmis ministrului Educaţiei Naţionale că unităţile de învăţământ sunt pregătite să primească publicul cu ocazia Zilei Porţilor Deschise, care are loc în intervalul 30 martie – 7 aprilie.

Ultimele Articole