Anul 2010 a fost, în general, unul profitabil pentru editurile din România, cel puţin aşa reiese din situaţiile financiare ale principalelor grupuri editoriale, publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Bilanţurile financiare ale societăţilor care au ca obiect de activitate editarea de carte arată, pe de o parte, o situaţie previzibilă şi echilibrată în cazul marilor edituri cu tradiţie, precum Polirom şi Humanitas, dar şi discrepanţe între cifra de afaceri foarte mare şi profitul mai mic – editura Litera – sau între cifra de afaceri mare şi pierderi – Editura Corint. Pe de altă parte, edituri mai mici, precum Art şi Paralela 45, au reuşit să se claseze pe primele locuri în privinţa profiturilor raportate anul trecut.
Grupul Litera a desfăşurat, anul trecut, activităţi de editare prin intermediul societăţii Editura Litera International SRL, care a înregistrat o cifră de afaceri de 42.818.731 de lei şi un profit de 428.702 lei. Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro