‘Populaţia consideră că UE este mult prea des ceva ce i se impune, şi nu ceva în legătură cu care poate să se pronunţe. Modul în care /Tratatul de la/ Lisabona a fost ratificat în Marea Britanie, fără consultarea electoratului, contribuie la acest sentiment’, ar urma să declare Hague la Berlin, potrivit discursului trimis luni de ministerul din subordinea sa.
‘Populaţia consideră că UE este un proces cu sens unic, o enormă maşinărie care absoarbe puterea de decizie a parlamentelor naţionale în favoarea nivelului european, unde se decide totul. Asta trebuie să se schimbe’, urmează el să sublinieze în cadrul unui forum pe teme de politică internaţională, la care ar trebui să fie prezenţi omologii săi german Guido Westerwelle, şi finlandez, Alexander Stubb.
‘Dacă nu suntem în stare să arătăm că puterea de decizie poate să se întoarcă din nou la parlamentele naţionale, atunci sistemul va deveni neviabil din punct de vedere democratic’, va mai afirma şeful diplomaţiei de la Londra.
‘Ţările din cadrul zonei euro trebuie să facă tot ce au de făcut pentru a rezolva criza, dar modul în care UE poate avansa în ansamblu nu îl constituie mai multă centralizare şi uniformitate, ci mai multă flexibilitate (…), care să permită grade diferite de integrare în mai multe domenii, astfel încât să nu îi dezavantajeze pe cei care nu doresc să participe la toate şi să păstreze lucrurile pe care le apreciem cu toţi’, mai urmează să spună William Hague.