Cristina Popovici

Loteria bonurilor fiscale din 17 aprilie are un câștigător care va încasa întregul premiu de un milion de lei

loteria bonurilor fiscale

La extragerea menționată au participat bonurile emise în martie 2016 și au fost desemnate câștigătoare cele din 18 martie, cu o valoare de 615 lei.

Potrivit regulamentului Loteriei, după fiecare extragere, timp de 30 de zile, posesorii de bonuri câștigătoare trebuie să le depună la administrația financiară. Dacă numărul de bonuri depuse este mai mic sau egal cu 100, premiul de un milion de lei se împarte între cei care au depus bonuri, cu condiția ca acestea să fie validate. Dacă se depun mai mult de 100 de bonuri, se organizează o extragere suplimentară, astfel încât să rămână cel mult 100 de câștigători.

Loteria se organizează lunar, dar sunt și extrageri ocazionale, iar premiul pentru fiecare ediție este de un milion de lei.