Sorin Simon

Lucian Bute se bate cu Jean-Paul Mendy la Romexpo

Lucian Bute, Romexpo

Bute îl va întâlni pe challengerul obligatoriu la titlul mondial, Jean-Paul Mendy, la Romexpo, după ce IBF a stabilit datele contractului pentru meciul de la Bucureşti, informează REALITATEA.NET.

În vârstă de 38 de ani, Jean-Paul Mendy este challengerul obligatoriu la titlul de campion mondial IBF şi nu a suferit nicio înfrângere până acum.

Mendy are 29 de victorii din tot atâtea posibile, din care 16 prin knock-out, şi intenţionează să unifice toate centurile la categoria supermijlocie dacă îl învinge pe Lucian Bute.

Pugilistul român va începe pregătirile pentru duelul cu Mendy în luna mai la Montreal (Canada), iar în luna iunie va pleca în cantonament la Milano, Italia.

Va sosi în România în data de 2 iulie, cu o săptămână înainte de meci.

Lucian Bute (31 de ani) deţine centura IBF la categoria super-mijlocie şi este neînvins la profesionişti (28 partide – 28 victorii).