În cele ce urmează, voi arăta de ce cred că reluarea creşterii mondiale nu va desena un “W” pe termen scurt şi că va funcţiona ca o locomotivă pentru economia noastră. În acelaşi timp cred că, deşi dezechilibrele la nivel mondial s-au corectat în bună măsură, cauzele lor structurale nu au fost atacate decisiv. Unii analişti susţin ideea că semnele pozitive sunt rodul stimulilor fiscali. Ei avertizează că, odată ce stimulii îşi epuizează efectul, tendinţele pozitive se vor curma. În timp ce nu neg că semnele pozitive reflectă parţial stimulii fiscali, cred totuşi că epuizarea lor nu va fi însoţită de dispariţia acestora. Am două argumente în favoarea acestei idei. Primul este legat de încredere. Aşa cum căderea pieţei imobiliare în SUA a dus rapid la pierderea încrederii, tot aşa, semnele pozitive care se văd astăzi vor duce la creşterea încrederii. Cred că suntem într-o fază în care actorii economici încep să îndrăznească să aibă din nou încredere, iar aceasta are şanse să se refacă înainte de epuizarea stimulilor fiscali. Odată refăcută încrederea, deciziile private privind creşterea consumului şi a investiţiilor se vor accelera. Al doilea argument priveşte stimulii monetari. În unele ţări, injecţiile monetare făcute de băncile centrale au fost foarte mari. Ele nu s-au văzut în creşterea multiplicatorului banilor, deoarece băncile comerciale au plasat mare parte din aceşti bani înapoi la băncile centrale. Dar, odată cu accelerarea deciziilor de consum şi investiţii, aceşti bani se vor muta în credite pentru sectorul privat, ceea ce va susţine creşterea globală. Totuşi, aceasta nu va reveni la ritmurile anterioare dacă, pentru a preveni inflaţia, băncile centrale vor fi nevoite să vândă titluri, ceea ce va creşte rata dobânzii.
Semnele bune apărute pe plan mondial se vor reflecta relativ rapid şi în reluarea creşterii economice în România. Am două argumente în acest sens. Primul este acela că nu văd vreun motiv serios pentru care canalele prin care criza internaţională a afectat România – comerţul, finanţarea externă, încrederea şi cursul de schimb – să nu funcţioneze simetric. Criza a venit pe aceste canale grăbind ajustarea dezechilibrelor cu ceva mai mult de un an, dacă ţinem cont că scăderea economiei noastre a apărut cu întârziere de mai bine de un an de la declanşarea cizei financiare internaţionale. Simetric, economia mondială va influenţa economia României pe aceleaşi canale, grăbind, de data aceasta, reluarea creşterii economice.
Al doilea argument, strâns legat de primul, se referă la determinanţii structurali ai dezechilibrelor la nivel mondial. Aceştia nu pot fi modificaţi în mod rapid. De exemplu, FMI, în rapoartele sale (World Economic Outlook şi Global Financial Stability Report) din ultimii patru-cinci ani înainte de iulie 2007, sublinia necesitatea reversării ordonate şi timpurii a dezechilibrelor globale pentru a se evita o criză. Aceasta însemna iniţierea de reforme relativ concomitente, care să asigure reducerea deficitelor publice în SUA, atenuarea surplusurilor de economii şi flexibilizarea ratelor de schimb în Asii şi stimularea creştereii economice în zona euro. Iar în unele economii emergente, inclusiv România, trebuia redus excesul cererii interne, care contribuia la deteriorarea deficitului de cont curent. Dar o acţiune globală coordonată, care să reducă dezechilibrele în mod ordonat, nu a apărut în timp util (după opinia mea, în mod natural, şansele ca ea să apară în timp util sunt minime), aşa că piaţa a declanşat corecţii şi, astfel, a apărut criza.
Rămâne incert dacă, în conturile curente ale ţărilor, corecţiile sunt complete relativ la tendinţele de lungă durată. Dacă sunt incomplete, dezechilibrele actuale ar putea reflecta continuarea acumulării de riscuri pentru economia mondială. Totuşi, cred că ajustările au fost suficient de mari, astfel încât probabilitatea ca o nouă corecţie majoră să apară într-un orizont apropiat este relativ mică. De asemenea, corecţiile pieţei nu au eliminat necesitatea reformelor amintite, ci au fost doar rezultatul unor factori ciclici: reducerea cererii private, scăderea preţului petrolului, reducerea îndatorării corporaţiilor şi corecţii în preţurile activelor (incomplete, datorită injecţiilor masive de lichiditate făcute de băncile centrale). Chiar dacă în ţările cu deficit de cont curent criza a dus la creşterea economisirilor, acest proces poate fi inversat odată cu apariţia perspectivelor bune. De asemenea, cauzele structurale care determină excesul de economii în economiile asiatice şi canalizarea lor spre restul lumii sunt încă prezente. Înainte de criză, această combinaţie a dus la intrări masive de capitaluri concomitent în multe ţări, inclusiv România. Nu este exclus ca, din nou, acestea să reapară. Nu cred că avertismentele privind criza financiară au fost ignorate. Dar agrearea la nivel mondial a reformelor necesare concomitente este dificilă şi ia mult timp. Nu vreau să spun că o avertizare timpurie a unei posibile crize ar putea fi inutilă, ci doar că structura stimulentelor care produc dezechilibre poate supravieţui crizei care a redus dezechilibrele.
> Lucian Croitoru este consilierul guvernatorului BNR, a fost reprezentant al României la FMI şi este autorul a numeroase cărţi şi articole de specialitate
