Iar dacă salariile la stat au crescut mult mai repede decât permitea productivitatea, ajustarea e la rândul său mai dură. Acum, a venit nota de plată. Da, plătesc toți bugetarii în mod egal deși n-ar trebui. Da, o mică parte din nota de plată este preluată și de sectorul privat. Dar asta contează mai puțin. Nu puteam trăi la nesfârșit din împrumuturi. Cu adevărat importantă este redistribuția veniturilor în funcție de productivitate, care ar trebui să urmeze.
Unele companii vor rămâne fără clientul de lux – statul – care nu se prea uită pentru ce și câți bani plătește.
Altele vor rămâne fără o pătură groasă de clienți – bugetarii – și vor fi forțate să ajusteze prețurile. Scăderi generalizate de prețuri în anumite zone nu sunt excluse. Sigur, nu suficient cât să acopere pierderea de venituri. Banii și prețurile sunt doar o rezultantă matematică. Cu adevărat, contează alte două lucruri: productivitatea și competiția.
Competiția este cea care forțează vânzătorii să ofere valoare pentru cumpărători, fie că asta înseamnă prețuri mici, calitate ridicată sau servicii bune. Tot competiția îi forțează să-și facă calcule pe termen lung. O marjă mare de profit azi poate lua două direcții extreme pe termen lung: fie risipă urmată de faliment, fie investiții care atrag productivitate mai mare.
Citeşte mai departe comentariul lui Lucian Davidescu pe Standard.ro
