Ana Draghici

Lucian Isar în TMS: Deprecierea este un microtrend, nu mi se pare nimic exagerat

deprecierea leului, sprijinirea IMM-urilor, The Money Show

„Eu cred că este un microtrend, nu mi se pare nimic exagerat… O mişcare pe termen scurt, care poate să aibă cauze multiple, de la incertitudine regională până la schimbare de poziţii, rebalansare de poziţii… Marea majoritatea a oamenilor o privesc din perspectiva relaţiei cu facilităţile de credit pe care le-au contractat. Din această perspectivă mi se pare că orizontul de timp de o săptămână, două, trei, o lună-două este puţin relevant. Dacă ne-am uita comparativ cu ianuarie 2009, unde era 4,3, atunci 4,6 este undeva 3,7. Deci o depreciere de 3,7 la nivel de trei ani şi jumătate este mult sub diferenţialul de dobândă. Practic, cei care au avut credite în valută au câştigat, pentru că dobânzile la lei au fost mult mai mari decât dobânzile la euro şi au acoperit această depreciere. Deci, practic, eu n-aş considera un motiv fenomenal de panică.” LUCIAN ISAR ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri

 

Guvernul pregăteşte un proiect de lege care discriminează pozitiv întreprinderile mici şi mijlocii, a declarat, la The Money Show, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar. Una dintre prevederi obligă statul să-şi plătească datoriile către firme în termen de cel mult 30 de zile, altfel va achita şi penalizări.

 

„Vor exista, se precizează în lege, sper să şi treacă. După cum v-am spus, există o formă prezentată, există fel şi fel de iteraţii comentarii, modificări. Vom avea forma finală pentru a o propune în 8-10 zile. Vor fi nişte penalizări. Practic, dacă nu plăteşte statul, va avea de plătit anumite penalizări. De când intră? Nu ştiu, din momentul în care va fi votată. Urgentăm aprobarea acestei legi….Până acum am foarte multe experienţe anecdotice. Adică sunt foarte multe poveşti. Toată lumea are câte o poveste. Statul are un răspuns la fiecare din aceste poveşti, adevărul este mai mult în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi statul are multe motive în unele cazuri pentru care a întârziat.” LUCIAN ISAR ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri

 

O discuţie serioasă pe tema taxei de solidaritate, prin care veniturile de peste 4.500 de lei ale bugetarile vor fi taxate suplimentar, poate avea loc după apariţia unei forme finale a acestei propuneri. Afirmaţia îi aparţine ministrului delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar.

 

„Ceea ce s-a spus şi am agreat de la bun început, din momentul în care am luat acest portofoliu, şi mai ales în relaţie cu instituţiile financiare internaţionale, este că în următoarea perioadă, şase luni, nu se vor produce schimbări majore la nivel de fiscalitate. Cele care sunt introduse sunt foarte mici, nu ţin de arhitectură, şi toate sunt în favoarea mediului de afaceri. Deci, din această perspectivă, tot ce s-a făcut, nu există niciuna în care să puteţi să spuneţi că nu am luat atitudine proactivă să ajutăm mediul de afaceri. […] Am vorbit cu foarte multe companii şi niciuna dintre companii nu mi-a ridicat această problemă. Pentru că nu astea sunt discuţiile foarte importante. Noi avem pe agendă nişte discuţii foarte importante cu ei, de la creşterea investiţiilor până la care sunt localizarea polilor de creştere, ce vrea să facă statul în continuare şi nu s-au cramponat de acest element pe care îl menţionaţi. Eu aş aştepta în realitate să văd forma finală a propunerii, eu n-am văzut forma finală a propunerii, şi după ce vom vedea forma finală a propunerii, putem să discutăm.” LUCIAN ISAR ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri

 

Eventuala ieşire a Greciei din zona euro influenţează România, dar scenariul nu are nimic dramatic, a afirmat, la The Money Channel, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar. El a adăugat că, din acest punct de vedere, România are o poziţie foarte puternică.

 

„Eu cred că România, după cum v-am spus, are o poziţie foarte puternică din punctul de vedere al fundamentelor economiei. Există bineînţeles influenţe, există influenţe la nivelul sectorului bancar, dar după cum vi s-a insistat de-atâtea ori există bănci locale cu capital grecesc, există forme alternative care pot să prea această sarcină….Există maniera prin care poţi să iei întreg portofoliul. Practic, nu este ceva dramatic, asta vrea să vă explic… Da, sunt unde de şoc, dacă se întâmplă ceva de genul ăsta, vor fi unde de şoc în întreaga Europă, dar România nu este mai slab poziţionată sau mai incapabilă să reacţioneze decât alte ţări.” LUCIAN ISAR ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri


Ultimele Articole