Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii luni de Luis Vuitton, grupul francez, controlat de omul de afaceri Bernard Arnault, a ajuns la un acord cu cei doi patroni ai producătorului italian de bijuterii Bulgari, Paolo si Nicola Bulgari, pentru preluarea, pentru început, a 51% din actiuni, într-o tranzacţie estimată la 1,87 miliarde de euro.
Luis Vuitton va emite 16,5 milioane de actiuni, cu scopul de a plati cele 152,5 milioane de actiuni ale familiei Bulgari, care va deveni al doilea actionar al grupului francez. Paolo si Nicola Bulgari au declarat că acordul va garanta „perenitatea mărcii Bulgari si va sustine cresterea la nivel mondial. Luis Vuitton Moet Hennessy deţine, în prezent, peste 50 de mărci de prestigiu pe piaţa luxului. Presa internaţională comentează că preluarea Bulgari va consolida pozitia Luis Vuitton Moet Hennessy drept cel mai mare producator de bunuri de lux la nivel global.