VEZI VIDEO

„Recesiunea a fost mai amplă decât s-au aşteptat, dar s-a atenuat la sfârşitul primăverii. Primele semne de revenire au apărut, dar trebuie să vedem cât va dura această tendinţă de revenire. Deja am început să discutăm despre strategiile de ieşire din programele de ajutor”, a mai adăugat Lybek.

Cea mai mare provocare pentru România o reprezintă reducerea deficitului fiscal sub 3%, spune Lybek, care prezizionează o creştere a economiei româneşti în 2010  cuprinsă între 0 şi 1%.

În Cehia şi Slovacia PIB-ul a scăzut moderat. Polonia nu a accesat fondurile puse la dispoziţie de FMI.

Gradul ridicat de interdependenţă economică generat de procesul globalizării îşi plăteşte acum primul tribut la scară mondială. Un episod purtând un nume greu de înţeles pentru nespecialişti („sub-prime crisis”) a declanşat iniţial o criză generală a întregului sistem financiar american, care a avut ulterior efecte de contagiune rapidă, propagându-se din sectorul financiar în economia reală şi dinspre ţările dezvoltate către părţile mai puţin dezvoltate ale lumii. Odată ce valul devastator al celei mai grave recesiuni globale din ultimele opt decenii pare să fi trecut, este oportună încercarea evaluării pierderilor, dar şi aceea a tragerii învăţămintelor care să permită evitarea pe viitor a unei crize economice similare.

Organizată într-un moment în care este deja posibilă realizarea primelor analize privind impactul crizei economice şi financiare, conferinţa urmăreşte să faciliteze confruntarea punctelor de vedere ale unor reputaţi analişti străini şi români cu cele ale oficialilor din organizaţii economice internaţionale şi ale decidenţilor economici din România, referitoare la cauzele şi consecinţele acestui fenomen. Viziunea retrospectivă, permisă deja de un oarecare recul temporal, va fi dublată de una prospectivă, în scopul de a degaja concluzii referitoare la depăşirea actualei crize, limitarea urmărilor sale, precum şi la demersurile care trebuie întreprinse pentru evitarea repetării sale. Dezbaterile vizează atât palierul global, cât şi pe cel european, iar o sesiune distinctă va fi dedicată problemelor şi soluţiilor specifice noilor state membre ale Uniunii Europene, având astfel o relevanţă particulară şi pentru România.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

Ultimele Articole