Made in Germany – acest brand nu este o invenţie germană. Ea apărea la 23 August 1987, în urma legii britanice a comerţului. Textul îi obliga practic pe concurenţii industriei insulare să marcheze ţara de origine a produselor. Fiecare partener comercial al Marii Britanii trebuia să declare la vedere originea mărfurilor.
„Decizia se referea în special la Germania, pentru că producătorii de aici erau suspectaţi că ar fi copiat mărfuri din Marea Britanie”, explică specialistul în istoria economiei Werner Abelshauser de la Universitatea Bielefeld pentru Deutsche Welle. „Prevederea cuprindea atât produsele de mici dimensiuni de la Solingen (cuţite, foarfeci), cât şi maşinile din fabricile saxone”, scriu cei de la Deutsche Welle.
Protecţie şi apărare
Abelshauser crede că două motive au stat la baza deciziei de atunci: pe de-o parte protecţia consumatorilor britanici faţă de posibile imitaţii ieftine şi, pe de altă parte, se urmărea stigmatizarea industriei constructoare de maşini din Germania, prin marcarea clară a provenienţei produselor.
Strategia englezilor a eşuat însă. Eticheta „Made in Germany” a devenit, în timp, o garanţie clară a calităţii. A fost nevoie însă de ceva timp. În aşa numitul „Tratat de la Madrid” din 1891, majoritatea ţărilor exportatoare se obligau să nu mai tolereze indicii false privind provenienţa mărfurilor. Fiecare se obliga să folosească eticheta „Made in…”.
Japonia şi China
Încă de timpuriu, Orientul Îndepărtat ridicase imitaţia la rang de artă. Prin urmare, japonezii au impus clar economiei vecine să îşi aplice tuturor produselor proprii eticheta „Made in China”.
„Era practic vorba de un model cunoscut şi astăzi”, spune Abelshauser, „exista teama de imitaţii, de furt de patent, dar în final era evident că nu furtul intelectual afecta producţia ci performanţele mai bune ale concurenţilor.”
Victorie tactică după al Doilea Război Mondial
Timpul şi-a spus cuvântul şi în Europa. În 1914, îzbucnea Primul Război Mondial şi eticheta „Made in Germany” era tot mai controversată: produse originare din Germania nu puteau fi comercializate pe pieţele britanice sau pe cele controlate de aliaţi.
De abia la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, eticheta a devenit tot mai apreciată. Pentru că Germania nu punea accentul pe producţia în masă – precum Statele Unite – ci se concentra pe calitate şi „ajustare post-industrială”, după cum formulează Werner Abelshauser.
Calitate şi cantitate
„Economia germană a rămas specializată pe colaborarea intensă cu clienţii. Livrarea se face la comandă: fie că este vorba de instalaţii, proiecte de infrastructură sau maşini inteligente”, mai spune specialistul Abelshauser. Avem de-a face cu calitate contra cantitate.
Cu cât produsele astfel fabricate deveneau mai apreciate cu atât mai ofensivă era folosirea etichetei „Made in Germany” în publicitate şi ca instrument de marketing.
Produsele germane se bucură şi astăzi de un bun renume, argument important în procesul comercializării. În industria constructoare de maşini şi automobile, în electrotehnică şi în industria chimică, germanii sunt lideri mondiali.
Calitatea primează
Exportul în istoria economiei atrage atenţia asupra unei mari „neînţelegeri”: este fals să crezi că dacă produsele tale sunt copiate nu ai decât dezavantaje. Germania condamnă China pentru aceste practici, dar în evoluţia istorică ele nu sunt o noutate.
Exportul german nu se bazează pe comerţul cu statele subdezvoltate. Profitabil este schimbul de mărfuri cu ţări aflate la nivel similar de dezvoltare: „Astfel încât ar trebui să ne dorim ca şi chinezii să ajungă la nivelul nostru. Abia atunci am putea negocia cu adevărat cu ei.”
Dacă toţi partenerii comerciali s-ar concentra pe propriile calităţi, atunci toţi ar avea de profitat. Aşa de simplă poate fi logica economică.
