Madridul este una din candidatele Comitetului Olimpic Internaţional pentru Jocurile Olimpice de Vară din 2016. Pe lângă un dosar extrem de bine dotat, capitala Spaniei beneficiază de susţinerea a 93% din populaţia ţării pentru îndeplinirea cu succes a acestui obiectiv. Conform unui studiu al firmei de consultanţă sportivă SportMarkt, metropola spaniolă este urmată foarte aproape de Chicago, la un singur procent diferenţă şi de Rio de Janeiro, care a adunat suportul a 89% din brazilieni.
Procentajul extrem de scăzut, de doar 72%, din dreptul oraşului Tokio, îl îndepărtează de podiumul competiţiei acerbe de stabilire a gazdei Olimpiadei din 2016. În eventualitatea în care această ediţie a Jocurilor Olimpice de vară va fi încredinţată madrilenilor, suma pe care au propus-o spaniolii pentru buget este de 872 milioane de euro.