„Având în vedere cererile primite din partea unor misiuni diplomatice, precum şi de la reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din străinătate, MAE a solicitat ambasadelor şi consulatelor ca, până luni, 16 iulie 2012, orele 16.00, să analizeze necesitatea suplimentării numărului de secţii de votare din străinătate. În evaluare vor fi avute în vedere posibilităţile tehnice (sediu, comunicaţii etc.), şi de personal, pentru organizarea secţiilor de votare, în condiţiile legii, inclusiv obţinerea acordului ţării de reşedinţă”, informează MAE într-un comunicat dat publicităţii vineri. AGERPRES