Anghel Alexandru

Magistrați: Fratele președintelui rămâne în arest

fratele presedintelui, Mircea Basescu

Judecătorii au considerat că Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, ar putea influența negativ buna desfășurare a procesului, dacă rămâne în stare de libertate.

 

Aceeași decizie a fost luată de magistrații constănțeni și în cazul lui Marian Căpățână. Decizia instanței nu este definitivă.

 

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

 

În același dosar a fost deferit justiției și Marian Căpățână, pentru complicitate la trafic de influență.

 

Cei doi au fost arestați preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului București, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele președintelui recunoștea că a primit bani.

 

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpățână, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

 

 

Ultimele Articole