Money.ro

Magnatul rus Mihail Prohorov, cu rol central în privatizarea Petrom, se retrage din afaceri şi intră în politică

afaceri, magnat, Petrom, politică, privatizare, Rusia

Prohorov a fost clasat de Forbes pe locul al treilea în rândul celor mai bogaţi oameni din Rusia, averea lui fiind estimată la 18 miliarde de dolari.

 

„Postul de preşedinte al Onexim (compania de investiţii a lui Prohorov – n.r.) a fost desfiinţat şi nu mai sunt angajat în afaceri”, a anunţat marţi Prohorov. La sfârşitul lunii iunie, Prohorov părăsise şi postul de director general al celei mai mari companii de exploatare minieră auriferă din Rusia, Polyus Gold.

 

În iunie, miliardarul a fost ales preşedinte al partidului politic Cauza Dreaptă, cu orientare favorabilă mediului de afaceri. Noul politician a anunţat că are ca scop să se plaseze pe locul al doilea la alegerile parlamentare din decembrie.

 

Mişcarea Cauza Dreaptă a fost înfiinţată în urmă cu doi ani şi în prezent nu are reprezentare în Duma de Stat a Rusiei.

 

Oligarhul a motivat că are nevoie de mai mult timp pe care să-l dedice politicii şi de aceea renunţă la conducerea afacerilor. Prohorov rămâne însă principalul beneficiar al profiturilor de la Onexim şi Polyus Gold, chiar dacă renunţă la afaceri.

 

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit cu Prohorov după ce a fost ales la conducerea partidului Cauza Dreaptă.

 

Fostul lider al Senatului rus, Serghei Mironov, a declarat la începutul acestei luni că Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin ar putea propune un candidat necunoscut pentru alegerile prezidenţiale din 2012, sugerând că acesta ar putea fi Prohorov. Mironov a spus că liderul comunist Ghennadi Ziuganov, şeful partidului liberal-democratic, Vladimir Jirinovski, şi magnatul Mihail Prohorov vor intra în campania pentru prezidenţialele de anul viitor.

Ultimele Articole