Degeratu Claudiu

Mai mult de un sfert din companiile germane anticipează concedieri în 2013

Germania, somaj germania

 Sondajul a fost realizat în rândul a 2.306 de companii din Germania şi arată că 28% dintre acestea intenţionează să reducă numărul locul de muncă anul viitor, faţă de 20% care preconizează să îşi extindă forţa de muncă.

Între companiile participante la cercetare, 29% anticipează că vor să reducă investiţiile. La începutul acestui an, numai 16% dintre companii intenţionau să restrângă investiţiile.

„Companiile germane se aşteaptă ca anul 2013 să fie fragil din punct de vedere economic şi tot mai multe îşi îngheaţă previziunile referitoare la angajări şi investiţii”, se arată într-un comunicat al institutului.

Tendinţa se explică prin efectul conjugat al scăderii anticipate a producţiei şi a exporturilor.

„Criza datoriilor din zona euro începe să atingă Germania prin intermediul exporturilor”, se arată în studiu.

În consecinţă, 28% din companiile intervievate preconizează o scădere a activităţilor în 2013, în timp ce 24% se aşteaptă la o creştere a producţiei.

Institutul a subliniat însă că Germania va reuşi să evite recesiunea.

„Analiştii anticipează pentru anul viitor o creştere economică de 0,75%. Condiţia este ca criza datoriilor suverane din Europa să nu se agraveze”, potrivit analizei.

Banca centrală a Germaniei anticipează, în raportul lunar publicat luni, că şansele ca economia ţării să îşi revină rapid au scăzut, iar redresarea economiei mondiale va fi lentă, în lunile următoare.